În Constituția României, la articolul 103, alineatul 1, se spune că „preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament, ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament“.
Acest articol va fi la fel de valabil și după alegerile parlamentare din decembrie. Cu probabilitate foarte mare, nici unul din partidele concurente în alegeri nu va obține „majoritate absolută“, așadar, președintele va desemna „un candidat pentru funcţia de prim-ministru în urma consultării (…) partidelor reprezentate în Parlament“. Așadar, cu vreo zece zile înainte de Crăciun, la Iohannis la Cotroceni se vor prezenta PSD, PNL, UDMR, minoritățile naționale și încă două sau trei partide, în funcție de cine trece pragul electoral, dintre următoarele: ALDE, PMP, USR. Cum există șanse ca măcar un partid dintre ALDE, PMP și USR să intre în Parlament, dacă nu chiar două, președintele va avea de-a face la Cotroceni cu cinci-șase formațiuni politice parlamentare de la care să culeagă sugestii, impresii, reclamații, dorințe, fantezii și orice l-ar mai putea ajuta să desemneze „un candidat de prim-ministru“. Atenție, însă, Constituția nu spune nicăieri că niște partide coalizate într-o majoritate îi pot impune președintelui un nume de premier. Constituția, așa cum a fost votată în era Năstase-Iliescu, îi dă președintelui drept discreționar asupra desemnării unui candidat de șef la Palatul Victoria.
Sigur, există și consecințe ale alegerii prezidențiale. Dacă, de exemplu, Iohannis alege să desemneze drept candidat pentru funcția de prim-ministru un anonim din Tecuci, Galați (sau din Făurei, Brăila), neagreat de nici un partid, formațiunile politice au la îndemână, ca să-l contracareze pe președinte, doar votul din Parlament. Doar că și acest instrument parlamentar poate fi utilizat limitat, după cum ne spune alineatul 1 al articolului 89 din Constituție: „După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură“.
Adică, mai clar: dacă Parlamentul respinge, prin vot, doi candidați la funcția de premier propuși de președinte, șeful statului poate dizolva Parlamentul. Ceea ce înseamnă alegeri anticipate până la 1 martie 2017, adică alți bani pentru campanie, altă tevatură pentru partide etc.
În condițiile astea, dacă la prima desemnare a lui Cioloș de către Iohannis drept candidat pentru funcția de premier nu se întrunesc voturile majorității parlamentare, președintele poate relua propunerea, Constituția nu-i interzice acest lucru. Iar dacă și a doua desemnare pică la vot, Iohannis are dreptul constituțional să dizolve Parlamentul. Și dacă asta chiar se va întâmpla, sunt gata să pariez că, la alegerile anticipate, partidele care-l susțin pe Cioloș vor lua suficiente voturi încât să constituie o majoritate parlamentară.
P.S. Știu că Iohannis a susținut că Cioloș, dacă vrea să fie premier și după alegeri, trebuie să-și manifeste „simpatia, adeziunea sau preferința“ pentru un partid. Dar nu luați în serios declarația asta, Constituția nu impune nicăieri ca cel desemnat pentru funcția de premier să fie angajat politic.
