11.1 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialCine este acest Vadim

Cine este acest Vadim

Marţea, se zice, sunt trei ceasuri rele. Pentru tribun, marţea asta au fost mai multe. Pe 4 ianuarie 2011, astrele s-au configurat a răscoală şi i-au rezervat lui Corneliu Vadim Tudor o zi atât de proastă, încât imaginaţia se blochează în aşteptarea potopului de injurii pe care-l va revărsa Alcibiade săptămâna viitoare, în revista „România Mare”. După 20 de ani în slujba relativizării şi a urii, cu care a semănat multe derapaje ale democraţiei postceauşiste, C.V. Tudor s-a trezit că ironia a luat dalta în mână şi i-a scrijelit pe chip formula perplexităţii: în aceeaşi zi, Vadim era dat afară din sediul pe care-l ocupa abuziv, în schimb, Marko Bela, rivalul încondeiat la rubrica „Unguri” din „România Mare”, lua potul cel mare, sub forma Legii educaţiei, declarată constituţională. Probabil că o zi mai proastă pentru un orgoliu de tribun aşa sensibil la atingere nu ar putea exista.

Din păcate pentru politica şi viaţa publică românească, ziua umilirii lui Vadim Tudor a sosit prea târziu. Tot din păcate, Vadim s-a dovedit chiar şi în marţea lui ghinionistă de o indecentă consecvenţă: a mai tras o dată după el imaginea României, a călcat-o în picioare şi a azvârlit-o fără ezitare în mlaştina în care simţea că se afundă. A făcut-o în calitatea sa de demnitar al statului român, de preşedinte de partid, de europarlamentar. El, cel care a deţinut, în mod şocant, atâtea demnităţi publice, a împroşcat cu apă, cu injurii şi cu atingeri bruşte reprezentanţi ai aceluiaşi stat pe care îl reprezintă şi domnia sa la Parlamentul European. Din punct de vedere al comportamentului omului Vadim Tudor, dezbaterile care se pot deschide, inclusiv unele conduse de specialişti, sunt fără număr. Din punct de vedere al titlurilor sale oficiale, acest produs de reacţie inversă al societăţii în care trăim a reuşit, printr-un comportament de circar rătăcit în afara cortului, să dea o nouă dimensiune europarlamentarismului. Europa civilizată are încă un motiv să privească în gol spre ţara care a cadorisit-o cu un aşa trimis oficial. Pentru cum le-a lăsat românilor în amintire ziua de 4 ianuarie 2011, lui Vadim ar trebui să-i mulţumească toţi amatorii de show pueril, marca Youtube. Pentru ecourile zilei de 4 ianuarie 2011, peste graniţele României, lui Vadim au de ce să-i aducă omagii şi cei mai înfierbântaţi duşmani ai naţiunii.

Iar pentru cum s-au ghemuit forţele de ordine în faţa acestui personaj, care a strălucit doar în mahalalele istoriei recente, şefii din Poliţie fie reevaluează statutul omului legii, fie scot chipiul din dotarea poliţistului pentru a mai salva din aparenţe când se apropie Vadimii.

Atunci când ne vor reveni în minte imaginile cu marele Vadim levitând, pe 4 ianuarie 2011, deasupra bunului-simţ, să ne întrebăm măcar atât: cum este posibil ca, timp de 20 de ani neîntrerupt, Corneliu Vadim Tudor să rămână un personaj de primă linie al spaţiului public. Ce societate este aceea care, în loc să-l evacueze rapid din viaţa publică, din contră, îi tolerează timp de două decenii brandul şi îi dă pe mână funcţii generoase în acest stat? Un răspuns, devenit deja clişeu, ar fi că Vadim Tudor este una dintre acele expresii ale eşecului clasei politice româneşti per ansamblu. Că decepţiile şi neîncrederea în discursul politic au direcţionat în afara decorului o parte suficient de relevantă a electoratului încât un personaj de genul lui Vadim să se ridice dintre buruieni şi să devină capabil să înece în umbră şi cel mai fertil pământ din jur.

Până în 2011, liderul PRM a avut succes cu acest tip de adresare către o parte din electorat şi către autorităţile de drept. Pentru ce a fost până acum, zarurile au fost aruncate, ceasul nu mai poate fi dat înapoi. Mai putem recupera doar timpul care încă nu s-a scurs, cel care vine de acum încolo. În cazul Vadim – 4 ianuarie 2011, vom vedea dacă România este în stare să-şi depăşească vechile tare în funcţie de evoluţia dosarului penal pentru ultraj.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă