11.4 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialCinci răniţi în urma unui accident rutier la Constanţa

Cinci răniţi în urma unui accident rutier la Constanţa

Cinci persoane, între care o fetiţă în vârstă de 11 ani, au fost rănite, duminică după-amiază, în urma unui accident rutier petrecut la ieşirea din Constanţa spre localitatea Valu lui Traian, anunţă Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, şoferul unui autoturism Dacia Logan care circula de la Constanţa către Valu lui Traian a pierdut controlul volanului, iar maşina a pătruns pe contrasens şi, evitând coliziunea cu un autoturism Opel care circula regulamentar, a părăsit drumul şi s-a răsturnat în afara carosabilului.

De asemenea, autoturismul Opel, al cărui şofer a încercat şi el să evite impactul, s-a lovit de un copac de pe marginea drumului.

În urma accidentului, trei bărbaţi din autoturismul Dacia au fost răniţi, iar pentru scoaterea lor din maşină a fost nevoie de intervenţia unui echipaj de descarcerare. Totodată, în accident au mai fost rănite o femeie în vârstă de 30 de ani şi fetiţa sa de 11 ani, pasagere în Opel.

Toate victimele au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Cele mai citite

Putin a vrut să guste din Europa, de ziua ei, dar a rămas doar cu oastea, a Ungariei, într-o măsea

Ilustrație: Marian Avramescu Cu ocazia Zilei Europei / Ziua Victoriei, președintele Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, a vrut să guste din Bătrânul Continent și...

Putin a vrut să guste din Europa, de ziua ei, dar a rămas doar cu oastea, a Ungariei, într-o măsea

Ilustrație: Marian Avramescu Cu ocazia Zilei Europei / Ziua Victoriei, președintele Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, a vrut să guste din Bătrânul Continent și...

10 Mai – adevărata sărbătoare națională

Să sfârâie grătarele, micii să fie bine rumeniți, să cânte lăutarii! Acestea au fost imperativele Zilei de 9 Mai - Ziua Europei, cinstită, ieri,...
Ultima oră
Pe aceeași temă