20.2 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialCFR s-a înscris în cursa pentru Gabi Torje

CFR s-a înscris în cursa pentru Gabi Torje

Fostului mijlocaş al lui Dinamo îi va expira, la finalul acestui sezon, împrumutul la Granada de la Udinese, dar sunt şanse mari ca internaţionalul român să-şi continue cariera în La Liga, deoarece echipa andaluză este foarte aproape de a se salva de la retrogradare. Cu toate astea, impresarul FIFA, Cristea Opria, anunţă că fosta campioană a Ligii 1, CFR Cluj, este gata să-i ofere salariul de 50.000 de euro lunar internaţionalului român, pentru un sezon în Gruia.

„Cei de la Granada doresc să-l mai ţină un an şi chiar vor să-i mărească şi primele. Le-am zis că, dacă nu îl ţin, îl duc în România imediat, că există o echipă care îi dă cei 50.000 de euro pe lună, cât are salariul la Udinese. Cu Torje în dreapta şi cu un mijlocaş valoros, CFR se poate bate la câştigarea campionatului“, a declarat Cristea Opria, pentru Sport Total FM.

Cumpărat de Udinese, la începutul lui 2012, Gabi Torje nu s-a impus în prima echipă, motiv pentru care italienii au decis să-l împrumute în Spania, pentru un sezon.

Acum, mijlocaşul va trebui să facă cale întoarsă, împrumutul expirând în această vară. Conform impresarului Cristea Opria, şefii Granadei sunt decişi să negocieze alte condiţii pentru un nou împrumut, ori pentru un transfer definitiv. Cum preţul cerut pentru cedarea definitivă este de 20 de milioane de euro, şansele că el să fie cumpărat în acest moment sunt destul de mici.

„Marţi plec în Spania, unde voi vedea ultimele două etape, iar dacă echipa se va salva, cred că va mai rămâne un sezon acolo, dacă nu – îi vom căuta un alt împrumut. Momentan, are nişte probleme la şold şi antrenorul nu vrea să rişte cu el. Cred că în ultimele două jocuri va fi folosit, dar a pierdut un bonus pentru meciurile jucate! Şi la Udinese a fost aşa, în ultimele meciuri nu l-au mai folosit ca să nu primească anumite prime. De la italieni nu ştiu nimic de vreo trecere în campionatul englez, dar, dacă va fi aşa, ar fi foarte bine, pentru că de vânzare nu se pune problema. 20 de milioane cer pe el! Oricum ar fi, la 2 iunie se rezolvă situaţia lui…

Câtă vreme va sta antrenorul Guidolin la Udinese, nu cred că Torje se va mai întoarce, pentru că nu se pliază pe stilul de joc al acestui antrenor”, a mai declarat impresarul, la Sport Total FM.

 

Cele mai citite

Specialiștii Muzeului Național de Artă al României se alătură grevei din Cultură

Sindicatul Specialiștilor Muzeului Național de Artă al României, afiliat  federației sindicale CulturMedia și confederației Cartel ALFA,  se solidarizează  cu  toți ceilalți colegi ai sindicatelor...

Datorie uriașă a Primăriei Capitalei la ELCEN. Nicușor Dan spune că a scos municipalitatea din faliment, dar s-au acumulat restanțe de un miliard

Compania Municipală Termoenergetica, instituție subordonată Primăriei Capitalei, a ajuns la o datorie uriașă către Electrocentrale București (ELCEN) a transmis furnizorul de agent termic, în...

Pentru că nu are talentul de ratangiu și simulator al fotbalistului român, Mbappe a răsuflat ușurat că PSG nu va disputa finala UCL cu...

Ilustrație: Marian Avramescu Fața nevăzută a fotbalistului-star francez Kylian Mbappe a avut un motiv foarte bun de bucurie după eliminarea formației pentru care încă...
Ultima oră
Pe aceeași temă