13.4 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialCFR CLUJ - GALATASARAY ISTANBUL. Un meci cât un secol pentru CFR

CFR CLUJ – GALATASARAY ISTANBUL. Un meci cât un secol pentru CFR

Campioana României, cu peste 100 de ani de existenţă, se va califica pentru prima dată în primăvara europeană dacă va câştiga meciul de astăzi, cu Galatasaray Istanbul.

 

CFR Cluj se află la 90 de minute de o performanţă unică în istoria de 105 ani a clubului. Dacă o va învinge în această seară pe Galatasaray Istanbul, în grupa H a Ligii Campionilor, îşi va asigura, matematic, calificarea în primăvara europeană. Ba mai mult, odată realizată această performanţă, ardelenii pot intra din nou în istorie, de data aceasta în cea a fotbalului românesc, şi să forţeze chiar o calificare în optimile de finală ale Ligii Campionilor, acolo unde nu a mai fost nici o altă echipă românească. Până la un eventual meci cu Barcelona, Milan sau Real Madrid, Gabi Mureşan şi colegii săi trebuie să-şi asigure, pentru început, un loc în şaisprezecimile Europa League.

Cel mai uşor mod prin care alb-vişiniii pot ajunge acolo este o victorie în partida din această seară din Gruia, contra turcilor de la Galatasaray. Elevii noului antrenor Paulo Sergio se vor distanţa, astfel, la şase puncte de Galata şi vor avea de partea lor avantajul rezultatelor directe, astfel că, în cel mai rău caz, CFR nu va termina mai jos de locul trei în grupă. În teorie, lucrurile stau foarte bine pentru feroviari, însă Galatasaray a venit la Cluj să-şi joace ultima carte. Campioană a Turciei de 18 ori, ultima oară chiar în sezonul trecut, precum şi câştigătoare a Cupei UEFA şi a Supercupei Europei, “Cim-Bom” are în primul rând experienţa de partea sa.

CFR, mulţumită cu remiza

Cu jucători de zeci de milioane de euro în lot, Galatasaray nu îşi permite o ratare completă al acestui sezon european, iar elevii lui Fatih Terim sunt decişi să plece cu o victorie de la Cluj, singura şansă reală de a mai spera la primăvara europeană. Faptul că CFR-ului îi convine şi o remiză a fost recunoscut de către antrenorul feroviarilor, care a atras atenţia şi asupra dificultăţii acestei partide. “Acest meci nu reprezintă un test pentru mine, fiecare meci de până acum a fost un test şi pot să spun că de 11 ani sunt testat. Dacă câştigăm va fi foarte bine pentru noi, iar un rezultat de egalitate va fi mai rău pentru ei. Oricum, nu vom pregăti meciul ca să obţinem o remiză. Vom întâlni o echipă puternică, cu jucători abili, foarte iute, care verticalizează în atac, însă şi ei au probleme şi primesc goluri, pentru că altfel ar câştiga tot în Turcia.

Au experienţa de partea lor, e adevărat, însă au şi puncte slabe. Noi trebuie să ştim să ne apărăm atunci când nu avem mingea şi să atacăm atunci când mingea va fi la noi”, a prefaţat antrenorul portughez din Gruia, Paulo Sergio, duelul care ar putea umple din nou conturile clujenilor. UEFA va acorda un milion de euro în caz de succes, plus un bonus consistent în caz de calificare din grupe. “În asemenea meciuri banii trec pe plan secund. Va fi o partidă foarte importantă, pentru că totul va depinde de rezultatul cu Galatasaray. Sperăm să facem un meci bun şi să mergem în primăvara europeană. O calificare nu pot să zic că ar salva situaţia din clasament, dar ar mai îmbunătăţi lucrurile”, a spus şi Gabriel Mureşan. CFR Cluj- Galatasaray Istanbul va începe la ora 21:45. 

 

Eşec Braga, avantaj CFR

CFR Cluj poate obţine matematic calificarea în primăvara Europa League în această seară, însă îşi poate aconta în proporţie covârşitoare chiar şi accederea în optimile Ligii Campionilor. Pentru asta, în afara victoriei obligatorie contra lui Galatasaray, clujenii au nevoie şi de un succes al lui Manchester United pe terenul celor de la Sporting Braga. În aceste condiţii, alb-vişiniii s-ar detaşa la patru puncte de locul trei, pe care va rămâne formaţia portugheză, cu care CFR-ul va juca în meci direct, în Gruia, peste două săptămâni. În acest caz, o remiză va transforma partida cu Manchester United, ultima din grupă, într-un amical de lux.

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Trump nu a putut ajunge la sărbătoarea lui Putin, pentru că vremea a fost cam Stormy

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Omul care a anunțat că poate pune capăt războiului din Ucraina în 24 de ore, Donald Trump, regretă că nu a...

Robert Kennedy Jr., nepotul lui John F. Kennedy, are probleme serioase de sănătate înainte de alegerile prezdențiale

Robert Kennedy Jr., nepotul fostului preşedinte american John F. Kennedy şi candidat independent la preşedinţia Statelor Unite, a suferit de grave probleme de sănătate...

Trump nu a putut ajunge la sărbătoarea lui Putin, pentru că vremea a fost cam Stormy

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Omul care a anunțat că poate pune capăt războiului din Ucraina în 24 de ore, Donald Trump, regretă că nu a...
Ultima oră
Pe aceeași temă