12.8 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialCercetătorii britanici au inventat pastila-spion pentru corpul uman

Cercetătorii britanici au inventat pastila-spion pentru corpul uman

O pastilă-spion, care funcţionează ca o cameră video după ce este înghiţită şi realizează 18 fotografii pe secundă în interiorul corpului uman, a fost creată de cercetătorii de la Royal Bolton Hospital din Marea Britanie, informează Mediafax.

Futurista "Pillcam" ("Pastila-cameră") este de fapt o micuţă cameră video echipată cu un led, ce a fost concepută cu scopul de a descoperi anomaliile din corpul uman.

Pillcam este înghiţită la fel ca o pastilă obişnuită şi urmează acelaşi drum ca orice aliment. Ea călătoreşte prin corpul uman şi realizează 18 fotografii pe secundă.

Astfel, medicii vor putea să "vadă" mai bine organele interne ale pacientului şi să descopere o serie de afecţiuni pe care scanările externe riscă să nu le găsească.

"Există o cantitate uriaşă de informaţii pe care nu putem să le obţinem în timpul unei endoscopii obişnuite. Cei mai mulţi oameni consideră că această invenţie este fascinantă. În urmă cu 20 de ani ea aparţinea de domeniul SF-ului, dar acum a devenit realitate", a declarat Salil Singh, medic şi specialist în gastroenterologie la Royal Bolton Hospital, creatorul pastilei-spion.

În timp ce anumite părţi ale corpului, precum esofagul, stomacul şi intestinul gros, pot fi scanate cu succes folosind echipamente tradiţionale, alte organe, precum intestinul subţire, nu sunt accesibile pentru endoscopie – o tehnică de investigaţie medicală ce constă în introducerea în corp a unui tub subţire şi flexibil care are în vârf o cameră video.

Intestinul subţire, care are o lungime cuprinsă între doi şi opt metri, se află la mijlocul sistemului digestiv şi, din acest motiv, este dificil de examinat de către medici.

După ce pacientul a înghiţit Pillcam – care este o pilulă cu uz unic -, aceasta călătoreşte prin corp, parcurgând tot tractul digestiv, în câteva ore.

Pacientul poartă o curea specială, care primeşte şi stochează imaginile transmise de Pillcam, cu scopul de a identifica diverse maladii grave, precum celiachia şi boala Crohn. 

Pastila endoscopică este comercializată cu preţul de 500 de lire sterline şi este disponibilă deja în câteva spitale din Marea Britanie.

Cele mai citite

Flaviu Hoțopan, fost demnitar al Guvernului României, prins la furat cu camionul!

Un fost demnitar al Guvernului României, Flaviu Hoțopan, a fost prins în flagrant în timp ce încărcă într-un camion închiriat bunurile aflate într-un...

Reporterul Pro Tv Marius Buga condamnat pentru sex cu doi minori instituționalizați

Jurnalistul Marius Buga a fost condamnat la doi ani şi opt luni de închisoare pentru sex cu doi minori instituţionalizaţi, conform deciziei luată marţi...

Stația STB Orizont revine pe amplasamentul de bază

Stația „Orizont” revine pe amplasamentul de bază, informează Societatea de Transport București (STB). “Avȃnd ȋn vedere finalizarea lucrărilor la proiectul „Reabilitare rețele termice Loc 3...
Ultima oră
Pe aceeași temă