11.9 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialCercetătorii au descoperit o metodă de stopare a bolilor autoimune

Cercetătorii au descoperit o metodă de stopare a bolilor autoimune

Cercetătorii britanici au descoperit o metodă prin care vor putea să oprească evoluţia bolilor autoimune, deschizând astfel drumul către obţinerea unor tratamente eficiente pentru persoanele diagnosticate cu scleroză multiplă, diabet de tip 1, boala Basedow-Graves şi lupus eritematos, scrie Mediafax.

Cercetătorii de la Universitatea Bristol din Marea Britanie consideră că studiul lor reprezintă o descoperire importantă care ar putea ameliora vieţile multor milioane de persoane din lume, informează dailymail.co.uk.

Ei au pus la punct o metodă prin care pot să oprească celulele sistemului imunitar atunci când acestea atacă ţesuturile sănătoase din organism.

Oamenii de ştiinţă au descoperit felul în care celulele se transformă din agresive în protectoare şi felul în care sistemul imunitar al organismului distruge ţesuturi sănătoase din greşeală.

Comunitatea ştiinţifică speră ca această descoperire să ducă la folosirea pe scară largă a imunoterapiei cu antigen specific ca tratament de bază contra multor boli autoimune.

Printre bolile care ar putea fi stopate în acest fel se numără scleroza multiplă, diabetul de tip 1, boala Basedow-Graves şi lupusul eritematos.

Scleroza multiplă afectează circa 2,5 milioane de persoane pe plan mondial.

Studiul a fost finanţat de Wellcome Trust şi coordonat de David Wraith, profesor la School of Cellular and Molecular Medicine.

În cadrul acestei cercetări, oamenii de ştiinţă britanici au putut să selecteze acele celule care cauzează bolile autoimune, reuşind să scadă agresivitatea acestora contra ţesuturilor sănătoase din corp şi să le transforme în celule capabile să protejeze corpul în faţa bolilor.

Acest tip de "conversie" a mai fost utilizat anterior contra alergiilor, în cadrul unui tratament cunoscut sub denumirea "desensibilizare alergică".

Prin administrarea unor fragmente dintr-o proteină se obţine corectarea răspunsului autoimunitar. Tratamente eficiente vor putea fi obţinute în viitor prin creşterea graduală a dozei de antigen injectată.

Obiectivul terapiei vizează reinstaurarea autotoleranţei, o stare în care sistemul autoimunitar al unui individ îşi ignoră propriile celule, dar rămâne complet înarmat împotriva infecţiilor.

Cele mai citite

Guvernul discută Programul Național de Reformă pe anul 2024

Guvernul Ciolacu are pe ordinea de zi a ședinței din 9 mai 2024 un Memorandum pentru "Aprobarea Programului Național de Reformă 2024", elaborat conform...

Ucrainenii au dejucat un plan de asasinare a lui Zelenski chiar în ziua învestirii lui Putin la Moscova

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) anunță destructurarea unei rețele organizate de FSB care a recrutat doi colonei ai serviciilor ucrainene, pentru a-l asasina...

Guvernul discută Programul Național de Reformă pe anul 2024

Guvernul Ciolacu are pe ordinea de zi a ședinței din 9 mai 2024 un Memorandum pentru "Aprobarea Programului Național de Reformă 2024", elaborat conform...
Ultima oră
Pe aceeași temă