15.9 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialCele mai bune trei licee din Paris au primit amenințări anonime

Cele mai bune trei licee din Paris au primit amenințări anonime

Mai multe licee pariziene, însă şi şcoli din Lyon (centrul Franţei) şi din Regatul Unit au primit luni ameninţări anonime, au informat surse oficiale, relatează AFP, citată de Agerpres.

Elevii din cele mai prestigioase trei licee din capitala franceză – Condorcet, Henri IV şi Louis-le-Grand – au fost puşi în siguranţă luni dimineaţă, a precizat rectoratul din Paris pe contul său oficial de Twitter. ‘Poliţia a securizat locurile’, a adăugat sursa citată.

Surse din cadrul poliţiei au precizat că liceele au primit apelurile de ameninţare în jurul orei 08:00 GMT. ‘Veţi muri cu toţii’, a ameninţat persoana de la telefon. 

Mai multe instituţii de învăţământ, între care şi cele trei licee, precum şi Liceul francez de la Roma au fost deja ţinta ameninţărilor săptămâna trecută. De fiecare dată, poliţia nu a găsit nimic şi liceele şi-au reluat programul normal. 

Un scenariu similar s-a produs săptămâna trecută în Marea Britanie, în regiunea Birmingham (centru). 

Luni, şase şcoli din aceeaşi regiune britanică şi două din oraşul scoţian Glasgow au fost evacuate din cauza noilor ameninţări, potrivit autorităţilor locale. 

‘În acest moment, nimic nu sugerează o ameninţare credibilă împotriva oricăreia dintre aceste şcoli”, a declarat inspectorul Colin Mattinson, de la poliţia din West Midlands. 

Pentru prima dată, alte mesaje de ameninţare au vizat de asemenea luni şcoli din afara Parisului. Patru licee şi două colegii de la Lyon au primit ameninţări cu bombă printr-un mesaj înregistrat, a declarat un purtător de cuvânt al prefecturii. 

Justiţia franceză a deschis o anchetă săptămâna trecută pentru ameninţări de distrugere.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Regele Charles al III-lea nu-l va întâlni pe Prințul Harry din cauza programului foarte încărcat al monarhului

Prințul Harry nu se va întâlni cu tatăl său, Regele Charles al III-lea, în timpul vizitei pe care o efectuează în prezent în Marea...

Portul american artificial și temporar din Gaza e gata pentru a livra asistența umanitară

Construcţia portului american artificial şi temporar din Fâşia Gaza, menit să faciliteze livrarea asistenţei umanitare, este finalizată, dar podul nu poate fi instalat din...

Klaus Iohannis vrea un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că este nevoie de un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO, pentru apărare, dar şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă