19.4 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialCele două Corei au ajuns la un ACORD privind salarizarea unor muncitori

Cele două Corei au ajuns la un ACORD privind salarizarea unor muncitori

Cele două Corei au ajuns la un acord asupra unei majorări a salariului minim al muncitorilor nord-coreeni de la complexul industrial Kaesong, au anunţat marţi oficiali sud-coreeni, în contextul în care tensiunile cresc pe alte fronturi, notează Mediafax

Citește și: FOTOREPORTAJ. Coreea de Nord – un exerciţiu de masochism

Astfel, Seulul şi Phenianul au convenit o creştere a salariului minim cu 5% la parcul industrial din oraşul nord-coreean Kaesong, situat în apropiere de frontiera cu Coreea de Sud. Complexul – vechi de ani de zile, în care 53.800 de nord-coreeni muncesc la 124 de firme conduse de manageri sud-coreeni – este unul dintre ultimele vestigii ale cooperării dintre cele două ţări, ale căror relaţii deja tensionate s-au tensionat şi mai mult în ultimele săptămâni.

Coreea de Sud a început, de săptămâna trecută, să folosească difuzoare instalate la linia de demarcaţie dintre cele două ţări surori şi inamice, pentru a transmite mesaje de propagandă. Seulul a luat această decizie după ce doi militari sud-coreeni au fost grav răniţi de mine de teren în zona demilitarizată care desparte cele două teritorii. Autorităţile sud-coreene au acuzat Nordul că a amplasat minele, dar Phenianul a dezminţit.

Coreea de Nord a replicat săptămâna aceasta, potrivit unor oficiali din cadrul Ministerului sud-corean al Apărării, pornind propriile difuzoare instalate la linia de demarcaţie. Niciuna dintre părţi nu a mai folosit această tactică de propagandă – care aminteşte de Războiul Rece – de 11 ani.

Citește și: Coreea de Nord califică drept “declaraţie de RĂZBOI” exercițiul militar comun dintre Coreea de Sud și SUA

Salariul de la Kaesong era subiect de negocieri între cele două Corei din februarie. Oficiali de la Ministerul sud-coreean al Unificării au anunţat marţi, sub protecţia anonimatului, într-o şedinţă de informare pentru presă, că salariul minim lunar al muncitorilor a fost mărit cu 5%, la mai puţin de 74 de dolari. Phenianul a cerut o majorare de 5,18%.

Complexul industrial de la Kaesong este o sursă semnificativă de valută forte pentru Nordul sărac.

Muncitorii câştigă un salariu mediu lunar de 166 de dolari, cu tot cu ore suplimentare. Seulul plăteşte salariile în mod direct Guvernului nord-coreean.

Suma pe care o primesc efectiv muncitorii nord-coreeni este necunoscută.

Cele mai citite

Alege covorașe profesionale și moderne dedicate spațiilor de business!

Primul contact cu clienții este important, poate fi pasul de creare a unor parteneriate de durată, așadar o impresie pozitivă nu face decât să...

Analiză Storia – Cum a evoluat numărul tranzacțiilor imobiliare în aprilie și care sunt prețurile apartamentelor în principalele orașe din țară

În luna aprilie a acestui an, prețurile apartamentelor de vânzare au înregistrat o creștere de 14% comparativ cu luna aprilie a anului trecut. Astfel,...

Previziunile CE pentru economia europeană: creșterea PIB-ului în 2024 ar urma să fie de 1,0 % în UE și de 0,8 % în zona euro

Comisia Europeană (CE) a îmbunătăţit uşor, de la 0,9% la 1%, estimările privind creşterea economiei Uniunii Europene în acest an, pe fondul avansului consumului...
Ultima oră
Pe aceeași temă