14 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialCel puţin trei separatişti proruşi au fost ucişi la Mariupol - ministru

Cel puţin trei separatişti proruşi au fost ucişi la Mariupol – ministru

 Cel puţin trei separatişti proruşi au fost ucişi în confruntările de la Mariupol, în apropiere de Marea Azov, susţin autorităţile de la Kiev, citate de Sky News, potrivit Mediafax.

Ministrul ucrainean de Interne, Arsen Avakov, a declarat într-un mesaj postat joi pe pagina sa de Facebook că trei separatişti proruşi au fost ucişi. "Potrivit datelor preliminare, trei atacatori au fost ucişi, 13 răniţi şi 63 reţinuţi", a precizat el. Avakov a declarat că separatiştii au aruncat cu cocteiluri Molotov şi alte dispozitive incendiare în timpul confruntărilor.

Circumstanţele incidentului de la baza Gărzii Naţionale Ucrainene din Mariupol nu sunt cunoscute pentru moment.

Citește și: Serviciile speciale ucrainene au oprit asaltul asupra unităţii militare de la Mariupol, soldat cu un mort şi 12 răniţi

Activişti proruşi au lansat miercuri seara un asalt asupra unei unităţi militare din oraşul ucrainean Mariupol, folosind arme automate şi cocteiluri Molotov.

Ei i-au îndemnat pe militari să treacă "de partea poporului", iar pe comandantul unităţii să iniţieze negocieri cu locuitorii din Mariupol, oraş situat la 120 de kilometri sud de Doneţk.

Potrivit Gărzii Naţionale a Ucrainei, asaltul a fost lansat asupra unităţii militare 3057, în jurul orei locale 20.40 (20.40, ora României).

Între timp, reprezentanţii Rusiei, Ucrainei, UE şi Statelor Unite se pregătesc pentru o reuniune diplomatică la Geneva, în vederea detensionării situaţiei din Ucraina.

Cele mai citite

Spania, ţara din UE cu cea mai mare speranţă de viaţă. Ce loc ocupă România

Datele furnizate de Eurostat, agenția comunitară de statistică, arată că Spania se situează în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește speranța de viață,...

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...
Ultima oră
Pe aceeași temă