13.4 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialCel puţin 30 de morţi şi 40 de răniţi în atacuri teroriste...

Cel puţin 30 de morţi şi 40 de răniţi în atacuri teroriste asupra unui convoi al poliţiei lângă Kabul

Cel puţin 30 de oameni au fost ucişi şi 40 au fost răniţi în două atacuri sinucigaşe ale talibanilor asupra unui convoi al poliţiei format din mai multe autobuze ce transportau cadeţi recent absolvenţi ai academiei de poliţie, la vest de capitala Afganistanului, informează AFP şi Reuters, preluate de Agerpres. 

Trei autobuze au fost atacate în momentul când acestea se apropiau de Kabul dinspre provincia vecină Wardak, a declarat un oficial al poliţiei. 'Potrivit informaţiilor pe care le avem deocamdată, doi atacatori sinucigaşi au fost implicaţi şi s-au înregistrat multe victime', a declarat sursa de informaţii sub protecţia anonimatului. 

Un oficial din cadrul Ministerului de Interne afgan a anunţat că cel puţin 30 de oameni au fost ucişi şi 40 au fost răniţi în aceste atacuri. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, primul atac a vizat un autobuz ce transporta cadeţi de poliţie şi instructori ai acestora. Apoi, după ce au sosit serviciile de salvare, al doilea atacator şi-a îndreptat maşina plină cu explozibili asupra vehiculelor sosite, omorând în jur de 12 persoane. 

Aceste atacuri constituie o grea lovitură dată securităţii din Afganistan cu doar o săptămână înainte de summitul NATO de la Varşovia, unde liderii statelor membri vor discuta dacă să-şi menţină sprijinul pentru guvernul de la Kabul. 

Potrivit noului lider al talibanilor, mollahul Haibatullah Akhundzada, care i-a succedat în urmă cu o lună predecesorului său mollahul Akhtar Mansour, ucis într-un raid aerian al SUA, mişcarea talibanilor a anunţat foarte clar că îşi va continua atacurile împotriva guvernului susţinut de Occident. 

Aceste noi atacuri sinucigaşe, comise în timpul lunii sfinte a Ramadanului, survin la zece zile după un atac asupra unui autobuz ce transporta agenţi de securitate nepalezi ce lucrau pentru Ambasada Canadei din Kabul şi în care au murit 14 oameni. 

În aprilie, cel puţin 64 de persoane au fost ucise într-un atac al talibanilor asupra serviciilor de securitate în Kabul, în cel mai sângeros atac care a avut loc în Afganistan după 2011. 

Săptămâna trecută, un înalt oficial al ONU în Afganistan a atenţionat asupra pericolului unei noi spirale a violenţei în urma recentelor atacuri sinucigaşe şi a majorării numărului de răpiri la drumul mare comise de talibani.

Cele mai citite

VIDEO. Mesajul Patriarhului Daniel de Înviere. “Sfintele Paşti sunt sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis un mesaj de Sfintele Paști, evidențiind semnificația profundă a Învierii Domnului pentru credincioși. În cuvintele sale, Patriarhul subliniază...

Zelenski se precipită: Ucraina are nevoie de “o accelerare semnificativă” a livrărilor de armament

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi seara că Ucraina are nevoie de "o accelerare semnificativă" a livrărilor de armament de la partenerii săi...

Un tânăr militar american acuzat de scurgere răsunătoare de documente clasificate „ secret de apărare” va fi urmărit penal de justiția militară

Un tânăr militar american acuzat de autorităţile federale de o scurgere răsunătoare de documente clasificate "secret de apărare" va fi de asemenea urmărit penal...
Ultima oră
Pe aceeași temă