6 C
București
luni, 9 decembrie 2024
AcasăSpecialCei 27, inflexibili cu Londra

Cei 27, inflexibili cu Londra

Consiliul European a confirmat linia dură faţă de Marea Britanie, un mod de blocare a veleităţilor secesioniste în UE.

„Out” este ”out” şi cu cât mai repede cu atât mai bine. Cei 27 şefi de stat şi de guvern ai UE, reuniţi la Bruxelles marţi şi miercuri, au ales fără ezitare linia dură faţă de Marea Britanie, dar şi față de eurofobii din toate ţările membre, care vor descoperi costurile părăsirii „casei comune”. Atmosfera a fost mai puţin dramatică decât cea din timpul crizei elene, un „Gre­xit” care ar fi avut consecinţe tragice pentru Grecia, dar şi pentru partenerii săi care împart moneda unică. Desigur, toată lumea ar fi preferat evitarea unui Brexit, dar nimeni nu a făcut o dramă, ştiut fiind că Londra s-a marginalizat de două decenii. Consiliul European s-a reunit miercuri fără David Cameron, care nu a fost autorizat să asiste la lucrări. În ajun, el participase la un dineu, unde a precizat că succesorul său va activa articolul 50 privind ieşirea din UE.

Pentru evitarea unui efect de domino, cei 27 au vrut să reteze scurt speranţele votanţilor Brexit, care afirmă că ţara ar putea continua să aibă acces la piaţa unică, dar fără libera circulaţie a persoanelor, tema centrală a referendumului. Liderii europeni au decis să lege patru libertăţi de piaţa unică – va fi libera circulaţie a mărfurilor, a capitalurilor, a serviciilor şi a persoanelor sau nimic. „Cele patru libertăţi sunt indivizibile”, a precizat cance­larul german Angela Merkel. Mai mult, accesul la piaţa internă (a UE, cerut de Boris Johnson) înseamnă şi respectarea acquisului comunitar, a competenţelor Curţii europene de Justiţie pentru reglementarea litigiilor şi o contribuţie la bugetul comunitar, aproape echivalent cu cel plătit de britanici în prezent. În caz contrar, Regatul Unit se va mulţumi cu un simplu acord de liber schimb precum cel semnat de UE cu Singapore, Japonia sau Canada. Această fermitate va complica sarcina celor pro-Brexit, care sperau că Uniunea, pentru a-şi apăra intersele economice, se va arăta mai înţelegătoare. O fermitate logică, susţin  analiştii – capitalele europene vor să evite un efect de domino arătând partidelor eurofobe, fie că sunt la putere sau nu, că o ieşire va fi mai mult decât dureroasă. Un diplomat european declara amuzat că acum „minciunile lor (ale politicienilor britanici) vor ieşi la lumină”.

Reformele, mai târziu

În ce priveşte viitorul UE, cei 27 au rămas prudenţi şi au amânat reformele pentru mai târziu. În ultimele săptămîni şi mai ales după victoria Brexit la referendumul britanic, vocile s-au înmulţit cerând schimbări – Europa trebuie schimbată, să devină mai dezirabilă, mai eficace, mai democratică. Şi la Consiliul European participanţii au recunoscut că „europenii aşteaptă de la noi să le asigurăm securitatea, să generăm locuri de muncă şi creştere economică şi să le dăm speranţa unui viitor mai bun. Trebuie să răspundem acestei   aşteptări”. Fără alte precizări de fond. Singurul detaliu concret este că cei 27 se vor revedea în septembrie, la Bratislava  (Slovacia), pentru a continua „discuţiile politice” angajate. Nimic oficial privind un calendar, o „task force” însărcinată cu implentarea hotărârilor.

Mesajul pare clar estimează observatorii politici – reformele vor aştepta. Riscul dezbinării este mare, având în vedere că criza imigraţiei a creat o neîncredere între Berlin şi ţările din Est. Tensiuni la care se adaugă cele dintre nordul şi sudul Europei, încă nerezolvate după criza finaniară din 2007/2008. Motorul franco-german este blocat şi alegerile apropiate din anul 2017 – prezidenţiale în Franţa şi legislative în Germania – riscă să paralizeze mai mult cele două guverne. Ţările din Est (Ungaria şi Polonia) vor schimbarea tratatelor europene în idila de a tăia aripile unei Comisii considerată „prea politică”. Scurt, Merkel a tranșat discuţiile: „Fără schimbare de tratate”.    

Cele mai citite

România, cel mai semnificativ declin al ratei de ocupare a forței de muncă din UE

Rata de ocupare a forței de muncă a crescut cu 0,2% în zona euro și a rămas stabilă în Uniunea Europeană, în al treilea...

Oracle finalizează în România o tranzacție globală de 28,3 miliarde de dolari

Aceasta este cea mai mare achiziție din istoria companiei americane Gigantul american Oracle, al doilea mare producător de software la nivel mondial după Microsoft, a...

România, risc crescut de întreruperi în alimentarea cu energie electrică

Ministerul Energiei avertizează că sistemul energetic național poate deveni suprasolicitat România se confruntă cu riscuri majore, în ceea ce privește siguranța aprovizionării cu energie electrică,...
Ultima oră
Pe aceeași temă