2.5 C
București
vineri, 6 decembrie 2024
AcasăSpecialCEHIA refuză cererea GERMANIEI de a accepta cota obligatorie de REFUGIAȚI

CEHIA refuză cererea GERMANIEI de a accepta cota obligatorie de REFUGIAȚI

Prim-ministrul Cehiei, Bohuslav Sobotka, și-a reluat joi obiecțiile la apelurile cancelarului german Angela Merkel ca țara sa să accepte sistemul de cote pentru împărțirea poverii în criza refugiaților, relatează DPA citată de Agerpres.

„Nu putem susține un sistem care cere cote obligatorii pentru repartiția refugiaților”, a spus Sobotka într-o conferință de presă comună cu Angela Merkel la Praga. „Cred că rămânem în discuții”, a răspuns Angela Merkel.

Vizita cancelarului german la Praga are loc în contextul în care șefa guvernului de la Berlin își intensifică eforturile de a elimina diferențele de opinie dintre statele UE înainte de summitul UE de luna viitoare. Cancelarul încearcă să stabilească o poziție comună după votul britanicilor pentru ieșirea din UE. 

„Putem face față cu succes deciziei Marii Britanii, dar trebuie să depunem mari eforturi”, a spus Merkel. Ea a adăugat că cei 27 de membri ai UE, fără Marea Britanie, au intrat într-o „perioadă de reflecție”. 

Până la sfârșitul săptămânii, Merkel va avea convorbiri cu 15 șefi de guvern ai unor state membre înainte de summitul UE de la Bratislava, la care Marea Britanie nu va participa. 

Merkel a declarat la Praga că pe agenda summitului extraordinar de la Praga din septembrie se vor afla consolidarea economiei UE după Brexit, securitatea internă și externă a UE, dar și politica privind migrația, notează AFP. 

„Accentul la summitul de la Bratislava va fi pus pe modul în care ne putem spori forța economică, să creăm mai multe locuri de muncă, să facem ceva pentru tineri și să întărim securitatea externă și internă”, a spus cancelarul german. 

„Există divergențe de opinie în domeniul repartiției migranților în cadrul UE, dar în multe domenii opiniile noastre sunt același, de exemplu în privința acordului cu Turcia, a protecției frontierelor și a ajutorului în combaterea cauzelor migrației”, a adăugat Angela Merkel. 

După referendumul din iunie, au apărut divergențe între statele UE în privința gradului de integrare politică și economică pe care ar trebui s-o urmărească blocul comunitar, precum și în privința cedării unor prerogative către statele membre, comentează DPA. 

Totuși, cel mai sensibil subiect în cursul turneului lui Merkel în capitalele europene va fi probabil criza refugiaților, care a revenit în prim-planul agendei UE după o serie de atentate teroriste sângeroase comise de solicitanți de azil. 

În timpul vizitei sale Praga, Angela Merkel se va întâlni și cu președintele ceh Milos Zeman, care a fost unul dintre cei mai duri critici ai deciziei sale de a deschide frontierele Germaniei pentru primirea refugiaților, caracterizând-o drept „o prostie” și „umanism absurd”. 

Vineri, șefa guvernul german se va întâlni la Varșovia cu liderii celor patru țări din Grupul de la Visegrad (Polonia, Cehia, Slovacia și Ungaria) pentru pregătirea summitului extraordinar de la Bratislava. 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

România își majorează obiectivele de reciclare a deșeurilor din ambalaje în 2025

Începând cu luna ianuarie 2025, România va avea ținte mai ambițioase pentru reciclarea și valorificarea deșeurilor de ambalaje, în conformitate cu cerințele Uniunii Europene. Ținta...

România își majorează obiectivele de reciclare a deșeurilor din ambalaje în 2025

Începând cu luna ianuarie 2025, România va avea ținte mai ambițioase pentru reciclarea și valorificarea deșeurilor de ambalaje, în conformitate cu cerințele Uniunii Europene. Ținta...

Economia României, în creștere moderată în primele nouă luni ale anului 2024

Institutul Național de Statistică (INS) a anunțat vineri că economia României a înregistrat o creștere de 1,1% în trimestrul al treilea al acestui an,...
Ultima oră
Pe aceeași temă