24.9 C
București
vineri, 26 iunie 2026
AcasăSpecialCEDO: România va plăti 13.300 euro unui român condamnat pentru omor, pentru...

CEDO: România va plăti 13.300 euro unui român condamnat pentru omor, pentru condiţiile din detenţie

Statul român a fost obligat, printr-o decizie de marţi a CEDO, să îi plătească unui român condamnat la 21 de ani de închisoare pentru omor calificat daune morale de 13.300 de euro, precum şi onorariul avocatului care l-a reprezentat, peste 3.000 de euro, pentru condiţiile din detenţie.

Decizia a fost luată marţi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), în cauza Fane Ciobanu împotriva României.

Potrivit decizie publicate pe site-ul instituţiei, bărbatul a fost arestat preventiv în 1999, fiind condamnat definitiv la 21 de ani de închisoare în octombrie 2000, printr-o decizie a instanţei supreme, care l-a găsit vinovat de omor calificat.

În ianuarie 2000, Ciobanu a fost încarcerat în Penitenciarul Bucureşti Jilava, iar ulterior în penitenciarele din Craiova, Giurgiu şi din nou la Jilava. Bărbatul a reclamat la CEDO faptul că penitenciarele unde a fost închis erau suprapopulate, fiind nevoit să împartă patul cu alţi deţinuţi, fiind cazat în aceeaşi celulă cu persoane care sufereau de maladii transmisibile.

Mai mult, Fane Ciobanu a reclamat şi igiena precară din penitenciare, lipsa apei calde sau lipsa încălzirii în celule, precum şi regimul alimentar nepotrivit cu faptul că suferea de ulcer. De asemenea, acesta a reclamat şi faptul că autorităţile i-au respins cererea de a îi procura proteze dentare, având în vedere că suferea de edentiţie totală, deşi respectivele proteze costau aproximativ 80 de euro.

Curtea a decis că autorităţile române i-au încălcat drepturile lui Fane Ciobanu, acesta fiind supus unui tratament degradant, din prisma condiţiilor de detenţie din penitenciarele unde a fost închis, precum şi din cauza lipsei de îngrijiri stomatologice. Astfel, judecătorii au decis să oblige statul român să îi plătească acestuia 13.300 de euro daune morale, faţă de 70.000 solicitate.

De asemenea, CEDO a decis acordarea unei sume de aproximativ 3.000 de euro onorariul avocatei care l-a reprezentat pe Ciobanu, deşi onorariul solicitat era de aproape 5.000 de euro.

Cele mai citite

Beccacece își joacă postul la Mondial! Ecuadorul poate rămâne fără selecționer în această seară

Sebastian Beccacece a anunțat că va pleca de la naționala Ecuadorului dacă echipa nu reușește să se califice în fazele eliminatorii ale Campionatului Mondial.Sebastian...

Președintele Israelului, Isaac Herzog, va transmite un mesaj în plenul reunit al Parlamentului României pe 29 iunie

Președintele Statului Israel, Isaac Herzog, va efectua o vizită oficială în România în perioada 28-29 iunie și va adresa un mesaj parlamentarilor români în...

S-a stabilit primul duel din șaisprezecimile Mondialului! Africa de Sud și Canada deschid fazele eliminatorii

Primele trei grupe ale Campionatului Mondial s-au încheiat, iar organizatorii cunosc deja primul meci din șaisprezecimile de finală.Grupele A, B și C ale Campionatului...
Ultima oră
Pe aceeași temă