26.9 C
București
joi, 13 august 2026
AcasăSpecialCEDO a decis că statul român trebuie să-i plătească lui Gregorian Bivolaru...

CEDO a decis că statul român trebuie să-i plătească lui Gregorian Bivolaru daune de 1.000 de euro. Decizia poate fi atacată în instanță

O instanță a Curții Europene a Dreptului Omului (CEDO) a stabilit, printr-o decizie care nu este definitivă, că statul român trebui să-i dea lui Gregorian Bivolaru o sumă de 1.000 de euro pentru daune morale și cheltuielile de judecată, de 5.980 de euro. Cu toate astea, Gregorian Bivolaru ceruse în total 250.000 de euro, potrivit Mediafax.

Decizia, care poate fi contestată la o instanţă superioară a CEDO, este urmare a unei plângeri împotriva statului român depusă de Gregorian Bivolaru pe 1 octombrie 2004, în virtutea Convenţiei pentru garantarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Liderul MISA a cerut daune materiale de 100.000 de euro și daune morale de 150.000 de euro. Sumele au fost cerute pentru că Bivolaru ar fi fost privat de posibilitatea de a-i desfășura activități profesionale în România. De asemenea, el mai precizează că autoritățile din țara noastră ar fi ordonat o campanie de presă împotriva sa, că ar fi fost supravegheat ilegal și că a fost deținut prin încălcarea drepturilor.

Instanţa CEDO a stabilit că nu a existat o încălcare a Articolului 5 (1) al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului privind lipsa motivelor plauzibile justificând privarea de libertate. Instanţa a decis însă că a existat o încălcare a Articolului 5 (1) al Convenţiei doar după decizia luată de Curtea de Apel Bucureşti pe 1 aprilie 2004.

Curtea de Apel Bucureşti a dispus pe 1 aprilie 2004 eliberarea din arest preventiv a lui Gregorian Bivolaru, iar reclamantul susţine că nu a fost eliberat din arest în cel mai scurt timp.

Cele mai citite

Rybakina a rămas fără cuvinte după revenirea incredibilă! Mărturisirea făcută după victoria cu Osaka

Elena Rybakina a recunoscut că nici ea nu își explică modul în care a reușit să întoarcă meciul cu Naomi Osaka și să se...

Airbus se desprinde de Boeing la comenzi în 2026. Avantaj de peste 600 de aeronave

Airbus conduce detașat competiția comercială cu Boeing după primele șapte luni din 2026. Constructorul european a ajuns la 1.090 de comenzi după ajustarea pentru...

Până la 650.000 de euro pentru investiții în sectorul viticol. România deschide o nouă sesiune de finanțare

Antreprenorii din sectorul vitivinicol pot obține fonduri europene pentru proiecte care vizează modernizarea producției, eficiența energetică și practici mai sustenabile. Bugetul total disponibil depășește...
Ultima oră
Pe aceeași temă