27.9 C
București
miercuri, 29 iulie 2026
AcasăSpecialCeai la Cotroceni

Ceai la Cotroceni

Chiar in fata locuintei prezidentiale, se afla una din putinele ceainarii autentice din Bucuresti, "Ceai la Cotroceni".
Intrarea e cvasiunderground, ca intr-un local de contrabandisti din New Yorkul prohibitiei – nu e semnalata de vreo firma (sau, cel putin, eu n-am reusit s-o localizez), iar usa care te conduce inauntru, la subsol, e veche, ingusta si scorojita. Amenajarea e foarte ingenioasa –  locul pastreaza destinatia de apartament a locatiei, iar interventiile sunt minimale: peretii nu sunt indreptati si sunt zugraviti intr-un bej batranesc, creand astfel un efect nemaiintalnit de intimitate. Se intra intai intr-un hol relativ curat, unde ne lasam hainele; in camera de trecere de dincolo ne sar in ochi un fotoliu antic si un raft acoperit cu o bucata de panza, cum sunt cele pentru incaltari. In stanga e bucataria, tapetata de rafturi pe care stau nenumarate borcane cu plante, iar in dreapta "un dormitor" pe care sunt patru paturi suprapuse de scanduri – cu perne pe care poti sa te asezi; noi nimerim pe un pat de dedesubt; e usor claustrant, dar se compenseaza prin intimitate – se aude un jazz usor lasciv, iar spatiul e invadat de un miros greu de patchouli. Mai sunt doua camere cu mese – una din ele, cea din fund, cam inghesuita, ca pentru intalniri intre prieteni. Nu e in nici un caz un loc de fite – lumea e formata din tineri pana in 30 de ani, cu un aer alternativ moderat, genul mai asezat, care nu se mai sparge in freze rasta sau in toale extreme.
Meniul e compus din nenumarate feluri de ceaiuri (in jur de 150), cu preturi cuprinse intre 7 si 10 lei, fiecare avand o prezentare care insista asupra provenientei ilustre a licorii si, fieste, asupra ritualului de servire: ne oprim la un Huang Da Cha, un ceai din frunze "prajite" si cu gust "de ciocolata si cafea" (cum scrie in meniu), dar care, imi pare rau s-o spun, are gust de ulei in care s-a prajit peste: prea rafinat deci. Mate cu lamaita soseste intr-un bol de lemn ca in romanele cu indieni; se bea cu un pai de metal care are la capat o sita. Gustul de lamaita acopera, din fericire, gustul de mate, deci se poate bea. Ceaiul "perle de iasomie" vine sub forma unei cesti de lut pe fundul careia odihnesc perlele de iasomie (niste bilute de ceai amestecate cu flori de iasomie) – pentru a savura "in direct" cum se deschid perlele de iasomie dupa ce se adauga apa fierbinte. Gustul e cam prea parfumat, dar OK. Platim (26 de lei), iesim afara in trafic, dar suntem tot acolo, in miros greu de patchouli si intimitatea densa; un loc cu foarte multa personalitate, e clar!

Cele mai citite

Fake news despre fântânile din curți: CNA a dispus eliminarea conținutului lansat de Claudiu Târziu

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, marţi, informaţiile false distribuite de europarlamentarul Claudiu Târziu privind presupuse pedepse cu închisoarea pentru săparea unei fântâni...

Suspendare fără precedent pentru Danilo Napolitano! Fostul câștigător de etapă în Giro a fost sancționat drastic

Danilo Napolitano a fost suspendat pentru 20 de ani după ce autoritățile antidoping din Italia l-au găsit vinovat de încălcarea regulamentului WADA.Danilo Napolitano, fost...

Alexandru Rogobete cere explicații privind repartizarea posturilor deblocate în spitale:Distrugeți sistemul de sănătate

Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, solicită explicații privind criteriile după care au fost repartizate posturile deblocate în spitalele publice, susținând că unele județe...
Ultima oră
Pe aceeași temă