Tom Rachman este autorul romanului „Imperfecţioniştii“, recent apărut şi în limba română la Editura Humanitas Fiction, în colecţia „Raftul Denisei“. Romanul se bazează pe 11 povestiri care conţin tot atâtea portrete de jurnalişti din generaţii diferite care au trecut prin redacţia unui mare cotidian internaţional cu sediul la Roma. Cartea spune, în acelaşi timp, povestea unui ziar care moare în era internetului.
Tom Rachman povesteşte în interviul pentru România liberă de ce a renunţat la o carieră de regizor în favoarea celei de scriitor, după ce a trecut printr-un interludiu destul de lung de jurnalist. Pentru a scrie ai nevoie „doar de cuvinte“, explică Rachman, „să munceşti mult şi să ai noroc“. Vorbind despre ziarişti, Tom Rachman ajunge la concluzia că au o viaţă complicată şi că, într-adevăr, această meserie predispune la eşec în viaţa privată. La întrebarea dacă ziarele vor dispărea, răspunsul este mai elaborat, subliniind în acelaşi timp că în această industrie, peste tot în lume, se mizează tot mai mult pe costuri mici, ceea ce duce tot mai mult la articole „vulnerabile la manipulări“ din partea celor care se ocupă cu Relaţii Publice.
Ziariştii pe care i-aţi descris în „Imperfecţioniştii“ sunt din ce în ce mai cinici, mai blazaţi şi lipsiţi de entuziasm. Credeţi că adevăratul jurnalism este pe cale de dispariţie?
T.R.: Jurnalismul de bună calitate va exista întotdeauna. Sunt însă oameni inteligenţi care nu se pot exprima pe ei înşişi. În acest caz, vom avea de-a face, din păcate, cu un jurnalism mai mult decât ridicol.
Cum aţi ales titlul, aţi ajuns la concluzia că jurnaliştii sunt „imperfecţionişti“?
T.R.: Personajele din acest volum sunt jurnalişti, dar cea mai mare parte a romanului se desfăşoară în afara redacţiei. Scopul meu a fost să aşez romanul în fascinanta şi decadenta lume a ştirilor, spunând, în acelaşi timp, poveşti individuale. Din acest punct de vedere, este vorba despre fiinţe umane, care sunt imperfecte, de unde şi „imperfecţioniştii“.
Cartea dvs. este despre trei generaţii de jurnalişti. Credeţi că vechii jurnalişti sunt mai superficiali decât cei din ziua de azi?
T.R.: Vechi sau noi, tineri sau bătrâni, ziariştii nu sunt neapărat diferiţi în funcţie de vârstă sau de generaţie. Ceea ce este diferit este contextul în care lucrează. Mai demult, presa tradiţională era suficient de profitabilă încât să plătească jurnalismul de bună calitate (dar în aceeaşi măsură şi oameni de calitate îndoielnică). Astăzi, puţine ziare sau instituţii media reuşesc să producă ceva ce aş putea admira cu adevărat. Cele mai multe redacţii aleargă şi se încred în celebritatea de tip „twitter“ sau altele de acelaşi fel.
Aţi lucrat pentru diferite ziare, inclusiv la Roma, locul în care se desfăşoară „Imperfecţioniştii“, unde aţi fost corespondent extern, sau la Paris, ca editor la International Herald Tribune. Cât de mult v-a folosit acest tip de experienţe jurnalistice la scrierea romanului?
T.R.: Am vrut să descriu presa internaţională cât mai realist posibil, aşa că am fost încrezător în experienţele mele de a descrie şi portretiza stări de spirit şi moduri de viaţă din această lume. Personajele şi poveştile lor sunt însă complet inventate.
Cum aţi devenit corespondent din străinătate?
T.R.: La 20 şi ceva de ani am crezut că ar trebui să văd lumea, să citesc mult şi să experimentez mult înainte să încep să scriu ficţiune. Jurnalismul internaţional părea să fie cea mai bună cale să ating acest obiectiv. Am terminat Columbia Journalism School în New York, am lucrat apoi ca editor în secţia de politică internaţională a Agenţiei Associated Press din New York şi, în cele din urmă, am fost trimis corespondent la Roma.
Deci jurnalismul a fost doar o trambulină. Ce fel de scriitor visaţi să ajungeţi?
T.R.: Nu aş fi atât de categoric. Am visat să fiu un autor care poate scrie în aceeaşi măsură ficţiune şi non-ficţiune, în spiritul lui George Orwell. În perioada de după război, ficţiunea şi non-ficţiunea erau clar separate în două tipuri de cariere: cea de romancier şi cea de jurnalist. Am visat să le fac pe ambele.
V-aţi dat demisia pentru a vă ocupa doar de scris. A fost o decizie grea?
T.R.: A fost îngrozitor, dar palpitant. Trebuia să încerc să scriu ficţiune: visam la acest lucru de ani de zile, dar nu aveam timp când lucram ca reporter sau ca editor.
Aţi ajuns la ficţiune, dar aţi început cu cinematografia, ce v-a făcut să vă schimbaţi planurile?
T.R.: În timpul universităţii m-am decis că vreau mai degrabă să fiu scriitor decât regizor sau producător. Am scăpat de vraja filmului când mi-am dat seama de influenţa finanţărilor asupra producţiilor de cinema. N-am vrut să-mi petrec tinereţea umblând după bani şi probabil neavând nici o şansă de a face ceva. Avantajul scrisului este că ai nevoie doar de cuvinte, să munceşti din greu şi să ai noroc.
V-aţi mutat în Paris pentru a scrie „Imperfecţioniştii“. De ce aţi ales Parisul?
T.R.: Am locuit la Roma şi mi-am dorit să merg undeva unde nu cunoşteam pe nimeni pentru a mă concentra asupra scrisului. Sunt încă ataşat de Europa şi nu vreau să merg prea departe. În plus, Parisul este unul dintre cele mai interesante oraşe: m-am gândit că, dacă eşuez cu scrisul, măcar merită să stau un an sau doi aici.
„Imperfecţioniştii“ pare să fie o metaforă a faptului că ziarele au rămas în urmă. Credeţi că presa scrisă este o cauză pierdută?
T.R.: Deşi ştirile şi articolele vor continua să apară, nu sunt sigur că acelaşi lucru se va întâmpla şi cu ziarele. Ştirile pentru internet sunt mult mai ieftine decât cele pentru print şi mult mai rapide. E greu să concurezi cu presa online. Îmi va părea foarte rău dacă presa va muri, încă sunt mare amator de ziare.
Credeţi că, de fapt, ziarele nu mor, ci se sinucid?
T.R.: Au fost nişte complicităţi în decesul lor. Răspunsul lor la internet – dând totul gratuit, afişând toate ştirile fără să ceară nici un ban – a fost un model dezastruos. La un moment dat, frica lor a fost că vor dispărea dacă nu vor avea o prezenţă online. Dând însă pe degeaba munca lor, ziarele doar s-au devalorizat, obişnuindu-i pe cititori să creadă că informaţia este gratis. A fost o fantezie frumoasă, dar realitatea este că o mulţime de publicaţii tocmai au murit.
Ce vor arăta articolele după moartea ziarelor?
T.R.: Fiecăruia din această afacere i se va cere să facă mult cu puţin. Să facă fotografii, spoturi video, să posteze pe Facebook, pe Twitter etc. Rezultatul este evident: se vor produce articole ieftine, care sunt mult mai vulnerabile la manipulare din partea celor care fac PR (Public Relations). Nu cred că meseria de jurnalist este la fel de atractivă cum a fost, cu excepţia câtorva norocoşi.
Cele mai multe dintre personajele care au succes în romanul „Imperfecţioniştii“ au viaţă personală nesatisfăcătoare. Cei mai mulţi dintre ziariştii care apar în roman sunt însă singuri. Credeţi că jurnaliştii eşuează mai mult decât alţii în viaţa personală?
T.R.: Nu ştiu dacă ziariştii ratează mai mult decât alţii, dar ei trăiesc într-un mediu mai periculos din acest punct de vedere: trebuie să muncească din greu, la ore neobişnuite, în locuri ciudate, cu mult stres, ceea ce poate fi fascinant şi palpitant când eşti tânăr. Mai târziu, când oamenii îşi doresc în general calm şi stabilitate, ar putea fi o meserie greşită. Din acest punct de vedere, există o oarecare legătură între jurnalism şi o viaţă personală complicată.
Veţi rămâne la ficţiune sau sunteţi încă nehotărât dacă să vă întoarceţi la jurnalism sau nu?
T.R.: Voi rămâne la ficţiune atât timp cât oamenii vor citi ceea ce scriu, dar îmi place să scriu şi articole când am timp.
Brad Pitt a cumpărat deja drepturile de autor pentru a face un film bazat pe „Imperfecţioniştii“. V-aţi aşteptat la un succes atât de rapid?
T.R.: Nu m-am aşteptat niciodată la un aşa mare noroc. Speranţa mea era să public un roman, orice altceva mi se pare ameţitor.
V-ar fi plăcut să scrieţi scenariul viitorului film?
T.R.: Scenariul a fost deja scris de Scott Silver.
Biografie
Tom Rachman, 39 de ani, s-a născut la Londra, a studiat cinematografia la Toronto, apoi a făcut doi ani de masterat în jurnalism la Columbia University din New York. Din 1998 a lucrat la agenţia de ştiri Associated Press din New York, a fost reporter în India, Sri Lanka şi la Roma. Între 2006 şi 2008 a lucrat cu jumătate de normă ca editor pentru International Herald Tribune, la biroul din Paris, iar în timpul liber a scris „Imperfecţioniştii“.
