30 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăSpecialCe sfaturi le-a dat președintele ÎCCJ tinerilor magistrați

Ce sfaturi le-a dat președintele ÎCCJ tinerilor magistrați

Preşedintele ÎCCJ, Livia Stanciu a susținut un discurs, luni, în cadrul ceremoniei de prezentare a absolvenţilor Institutului Naţional al Magistraturii, în care i-a îndemnat pe viitorii magistrați să nu trebuie să accepte niciodată compromisul, nici măcar unul ce poate părea minor, relatează Mediafax.

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie de Justiţie (ÎCCJ) a ţinut un discurs, la Palatul Cotroceni, în cadrul întâlnirii şefului statului cu absolvenţii Institutului Naţional al Magistraturii.

Livia Stanciu le-a transmis procurorilor şi judecătorilor proaspăt absolvenţi că, din punctul ei de vedere, aparţin ”unei generaţii privilegiate, care are marea şansă de a fi contemporană cu schimbările fundamentale care au lor în legislaţia românească, în sistemul de drept românesc”.

Stanciu a arătat că aceasta este ”generaţia de magistraţi care se naşte o dată cu această nouă realitate legislativă a ţării”, referindu-se la intrarea în vigoare a noilor Coduri din justiţie.

”Ceea ce cred eu că trebuie să vă responsabilizeze foarte mult, pentru că depinde de dumneavoastră dacă acest nou cadru legislativ va da rezultatele preconizate, destinul dumneavoastră profesional fiind practic indisolubil legat de destinul acestor noi legiuiri. Dumneavoastră veţi aduce un suflu de vigoare şi prospeţime sistemului de drept din România”, a spus preşedintele ÎCCJ.

Aceasta le-a transmis şi câteva sfaturi noilor magistraţi, subliniind faptul că un magistrat trebuie să fie profesionist.

”Doar un magistrat foarte bine pregătit profesional se va simţi întotdeauna suficient de înarmat pentru a putea face faţă oricăror vicisitudini ale vieţii, profesiei. Doar stăpânind profesional toate posibilele implicaţii legale ale diverselor cauze pe care le veţi avea de soluţionat în viitor, veţi reuşi să daţi dezlegarea legală tuturor probelemelor de drept şi nu numai pe care le veţi avea de soluţionat, fără a face rabat de la independenţa dumneavoastră, de la adevăr şi mai ales de la dreptate”, a spus aceasta.

Livia Stanciu a mai afirmat că ”magistratul nu trebuie să fie doar un desăvârşit profesionist, ci trebuie să aibă şi un înalt nivel de moralitate.

”De aceea vă îndemn să folosiţi anii care urmează, nu numai pentru a vă desăvârşi profesional, dar şi pentru a vă desăvârşi ca oameni. Eu cred cu tărie că valoarea justiţiei (..) va depinde întotdeauna de valoarea şi mai ales de calitatea oamenilor care slujesc justiţia. Vă îndemn să fiţi oameni de valoare şi prin aceasta să daţi valoare actului de justiţie pe care îl veţi înfăptui. Faceţi tot ce ţine de dumneavoastră pentru ca acest act de justiţie să reprezinte, întotdeauna, un act de dreptate”, a spus preşedintele ÎCCJ.

Ea a continuat: ”Nu acceptaţi niciodată compromisul, nici măcar unul care poate părea minor. Mizaţi întotdeauna pe onestitate, pe caracter, pe integritate, pe profesionalismul dumneavoastră. Mizaţi pe muncă, în primul rând şi pe oportunităţile unice pe care vârsta dumneavoastră tânără şi mai ales vremurile, timpurile acestea, vi le oferă, căci vă aşteaptă o nobilă profesie, o profesie deosebit de frumoasă, care este însă deosebit de grea şi care necesită multă putere de muncă şi mai ales multă putere de caracter”.

Livia Stanciu a mai menţionat că, în opinia sa, ”puterea unui magistrat nu stă în autoritatea pe care ţi-o dă roba de magistrat, din momentul în care ai îmbrăcat-o (..) ci în puterea de a avea întotdeauna pace interioară, izvorâtă din faptul că asumându-ţi orice consecinţă, ai ales să fii intotdeauna de partea adevărului şi nu ai închis ochii niciodată în faţa nedreptăţii”.

”Un magistrat bun, din punctul meu de vedere, este un magistrat care nu uită şi nu trebuie să uite niciodată că în dosarele pe care le are de soluţionat, dincolo de problemele de natură strict juridică, se află destinele unor oameni, care apelează la justiţie pentru a li se face dreptate.Sarcina aceasta pe care o aveţi, de a decide destinul semenilor dumneavoastră, să nu o priviţi niciodată ca pe un drept câştigat sau un privilegiu, ci să o priviţi ca pe o uriaşă responsabilitate pe care o aveţi în faţa propriei dumneavoastră conştiinţe”, a mai declarat Livia Stanciu.

În finalul discursului, aceasta le-a transmis tinerilor magistraţi un ultim sfat: ”Faceţi din lege şi din conştiinţă unicii dumneavoastră stăpâni, şi aceştia să vă fie nişte stăpâni drastici, neînduplecaţi, şi cu siguranţă veşi reuşi în cariera dumneavoastră”.

Cele mai citite

Jador și Oana Ciocan vor merge pe drumuri separate. “Da, m-am despărțit”

Despărțire șoc în showbiz-ul românesc. Artistul Jador și Oana Ciocan s-au despărțit, potrivit spuselor cântărețului. În lumea showbiz-ului românesc, Jador și Oana Ciocan au fost...

Selecţionatele Danemarcei şi Sloveniei au terminat la egalitate

Danemarca și Slovenia au terminat la egalitate, scor 1-1. Danezii au deschis scorul prin Christian Eriksen în minutul 17, dar slovenii au reușit să egaleze...

BACALAUREAT 2024. Luni are loc proba de limba și literatura română 

Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni prima probă la Limba şi literatura română -...
Ultima oră
Pe aceeași temă