Donald Trump a încheiat un contract cu televiziunea REELZ pentru a difuza Miss USA, în 12 iulie, anunţul fiind făcut după ce reţeaua NBC a refuzat să mai transmită acest concurs de frumuseţe ca urmare a declaraţiilor făcute de miliardarul american la adresa imigranţilor mexicani, informează Mediafax.
„Decizia REELZ de a achiziţiona drepturile de difuzare a Miss USA a avut la bază convingerea noastră că acest eveniment special şi femeile care concurează în cadrul lui sunt o parte a tradiţiilor americane”, a declarat Stan Hubbard, CEO al REELZ, o televiziune americană independentă.
La sfârşitul lunii iunie, televiziunea de limbă spaniolă Univision a anunţat că nu va difuza concursul de frumuseţe Miss USA şi că va întrerupe orice relaţie de afaceri cu Miss Universe Organization, un joint venture între Donald Trump şi compania NBCUniversal, deţinută de grupul media Comcast, în urma „declaraţiilor insultătoare la adresa imigranţilor mexicani” făcute de Donald Trump, în timpul discursului prin care magnatul american a anunţat că va candida pentru a fi nominalizat din partea Partidului Republican la alegerile prezidenţiale din 2016.
Citeşte şi: Donald Trump a fost CONCEDIAT de NBC. Ce declarații jignitoare a făcut magnatul la adresa mexicanilor
Reţeaua americană de televiziune NBC a anunţat la rândul său că l-a concediat pe Donald Trump şi că a întrerupt colaborarea cu concursurile de frumuseţe Miss USA şi Miss Universe, din cauza acelor comentarii insultătoare. Donald Trump a anunţat că nu va participa la reality show-ul „The Apprentice”, difuzat de NBC, în timp ce va candida pentru Casa Albă.
Televiziunea americană NBC deţinea drepturile de difuzare în limba engleză a concursului Miss USA, în timp ce Univision plănuia să transmită pentru prima dată acest concurs în limba spaniolă în acest an.
La rândul său, Donald Trump a deschis un proces de 500 milioane de dolari împotriva Univision, în urma deciziei acestei televiziuni americane care emite programe în limba spaniolă de a încheia unilateral contractul în virtutea căruia trebuia să difuzeze concursul de frumuseţe Miss USA.
Donald Trump a spus că NBC a dat dovadă de „slăbiciune” atunci când a renunţat la difuzarea Miss USA, magnatul catalogând totodată această decizie a televiziunii americane ca fiind „prostească”.
Totuşi, Trump a precizat că are „un mare respect pentru Mexic” şi că iubeşte „poporul mexican şi spiritul său extraordinar”.
Pe de altă parte, câţiva membri ai juriului Miss USA şi invitaţi ai acestei competiţii de frumuseţe au renunţat la planurile lor de a participa la eveniment.
REELZ, care se descrie ca fiind o reţea independentă de televiziune prin cablu şi satelit, a spus că Miss USA va fi difuzat aşa cum a fost stabilit, în direct, din Baton Rouge, Louisiana.
Deţinută de Hubbard Media Group şi cu sediul central în Albuquerque, New Mexico, programele REELZ ajung în casele a 70 de milioane de case, potrivit informaţiilor furnizate de această reţea TV.
Precedenta ediţie a Miss USA, difuzată în iunie 2014, a înregistrat o medie de audienţă de aproximativ 5,6 milioane de telespectatori, potrivit companiei Nielsen.