19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialCe puteţi face pe litoral de ziua marinei

Ce puteţi face pe litoral de ziua marinei

Mai multe manifestări sunt organizate în această săptămână cu prilejul sărbătoririi din data de 15 august.

 

Mâine, de la ora 11.00, la Muzeul Marinei Române va avea loc o triplă lansare de carte. Vor fi lansate volumele: „Marina Comercială Română între tradiţie şi actualitate”, coordonatori expert dr. Carmen-Irène Atanasiu şi expert dr. Andreea Atanasiu-Croitoru, „Sistemul de transport naval în România în secolul XX”, autor dr. ing. Dumitru Corduneanu, şi „România în focul războiului. 1941-1945″, coordonator conf. univ. dr. Olimpiu Manuel Glodarenco.

Sâmbătă, 13 august, între orele 9-17 va fi Ziua Porţilor Deschise în Portul militar Constanţa, iar cu această ocazie cei interesaţi pot vizita fregatele Regele Ferdinand, Regina Marina şi nava-şcoală Mircea. Duminică dimineaţă, pe faleza din faţa Comandamentului Flotei se va desfăşura un ceremonial de acordare a unor distincţii militare, urmat de o depunere de coroane de flori la Monumentul Marinarului Necunoscut.

Luni, de la ora 10.00, încep manifestările propriu-zise de Ziua Marinei. Astfel, vor avea loc ceremonia de ridicare a pavilionului marelui pavoaz şi executarea a 21 de salve de artilerie. Apoi, vor urma un ceremonial religios cu depunere de ancore din flori în mare şi ceremonialul de înmânare a drapelului de luptă Statului Major al Forţelor Navale. După alocuţiunile ministrului Apărării şi preşedintelui României, vor începe exerciţiile demonstrative prezentate de Forţele Navale. La puţin timp după ora 12.00 vor avea loc defilarea gărzii de onoare şi încheierea festivităţilor prilejuite de Ziua Marinei. De la ora 13.00, în Portul Tomis vor avea loc jocuri marinăreşti.

Este aşteptat Traian Băsescu

La eveniment sunt aşteptaţi preşedintele Traian Băsescu, ministrul Apărării, Gabriel Oprea, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, primarul Radu Mazăre, parlamentari, dar şi alte oficialităţi centrale şi locale.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă