Vă rog să nu citiţi acest articol decât la cel puţin două ore după ce v-aţi ridicat de la masă. Chiar şi aşa, dacă vă ştiţi persoane cu naturelul sensibil, vă rog insistent să vă abţineţi de la lectură. Rândurile care urmează pot provoca voma involuntară. Aţi putea, mult mai bine, să citiţi un articol plăcut în timpul ăsta. De pildă, câte ceva despre cum stăm cu autostrăzile, recuperarea tezaurului de la ruşi, scăderea pensiilor, preţul carburanţilor etc.
Acum, că v-am prevenit, pot intra direct în subiect: este vorba despre modul în care vă puteţi prinde dacă, de Paşte, înfigeţi furculiţa într-un miel care behăie, sau unul care latră.
Nu ştiu ce v-o frământa pe voi, eu însă mereu m-am întrebat care o fi diferenţa dintre o spată de javră şi una de miel; ce aromă o avea maidanezul păduchios, când îl faci drob? Îmi place să cred că până acum n-am aflat, iar mielul pe care l-am mâncat acum vreo doi ani era doar prost preparat, şi nu fiu de căţea.
Probabil că aş fi murit prost, dacă Prefectura Bucureştiului nu s-ar fi gândit anul ăsta, în plin Post, să scoată o Bulă prin care să ne lămurească pe noi, gastronomii cu experienţe limitate, cum putem deosebi un miel belit de o javră desblănită. Circulara oficială, pre numele ei „Informaţii necesare consumatorilor la achiziţionarea unor produse cu specific pascal” are un capitol intitulat „Diferenţe carne între diferite specii“. (Vă rog să nu fiţi deranjaţi de repetiţia „diferenţe/diferite”, şi nici să nu vă scandalizaţi la citirea sintagmei „diferenţe carne”. Nu este în obligaţia autorităţilor publice române să cunoască limba oficială a statului; destul că au cunoştinţe aprofundate de zoologie!)
Ia să vedem noi cum ne prindem dacă scheletul atârnat în cui se cheamă Grivei sau Mioara. Citez: „diferenţa între carnea de miel şi carnea de câine: faţă de oaie, carcasa de câine are configuraţia corpului şi a regiunilor musculare mai lungi“. Poftim, ne-a păcălit Prefectura! Ne amăgeşte cu „diferenţa între carnea de miel şi cea de câine”, dar de fapt vorbeşte despre carcasă. Glumeaţă Prefectură. Ne facem că nu vedem, mai ales că voi aţi spus că la Prefectură nu se vorbeşte româna- mie nu-mi rămâne decât să spun că nici cu logica Prefectura nu stă prea bine. În fine. Hai să vorbim despre carcasă, dacă aşa vor. Am aflat care-i radiografia câinelui, ce putem spune despre carcasa oii? Este „mai scurtă şi mai grosolană“, altminteri decât cea de capră, a cărei carcasă „este mai suplă, mai alungită“. Hm!, eu unul sunt în impas: câinele are o „configuraţie lungă“, iar capra se laudă cu o „carcasă alungită“. Cum ar veni treaba, câinele e un fel de capră, nu?
Până acum n-am rezolvat nimic. Analizând carcasele, nu ne-am dumirit care-i capră şi care potaie. Poate că-i cazul să depăşim această etapă: să vorbim, în fine, despre carne. Vasăzică, cum e carnea de câine? Păi, vă zice Prefectura, că ştie: „are culoare roşie-închis şi un miros caracteristic“. Ziceţi sincer, v-aţi fi aşteptat ca pulpa de javră să aibă un miros caracteristic, adică al său? V-aţi gândit vreodată că nu miroase a bomboană de mentă, sau a gură de canal? Bun, să renunţăm la glume gratuite şi să reţinem esenţialul: „culoare roşie şi miros caracteristic, de câine”. Cum o fi cea de oaie? Stupefacţie: tot roşie. Că de-aia se şi spune că oaia nu e peşte. Te pomeneşti că şi carnea de oaie o avea un miros caracteristic, de oaie? Nu scrie la înştiinţare, dar eu aşa cred, că oaia nu miroase a porc, decât dacă e făcută în Spania, unde cresc roşiile alea cu miros de ardei şi gust de castravete.
Vasăzică, deşi ne-am spetit cu cititul, până acum n-am aflat decât atât: carcasa de câine e lungă, cea de capră e alungită. Carnea de câine e roşie, iar cea de oaie e, şi ea, tot roşie. Ce ne facem, fraţilor?
Păi- şi aici urmează partea hard a povestirii-, dacă chiar vrem să ne lămurim, trebuie să punem carcasa pe aragaz şi să urmărim cu mare atenţie cum evoluează grăsimea. A câinelui este „alb cenuşie, uleioasă (hm!, de mirare- doar e grăsime!) şi nu se întăreşte după răcire“. În schimb, a oii este „albă, tare şi uscată, cu consistenţă mai mare decât la bovine“.
Cum, de unde ştiţi care e consistenţa grăsimii de bovină? Simplu: când cumpăraţi oaia, sau câinele, ce-o fi el, luaţi şi un viţel de probă şi puneţi-l să fiarbă alături, lângă oaia/câine. Dacă aveţi noroc, de Paşti mâncaţi şi ovină, şi taurină. Dacă nu, aruncaţi potaia şi tot rămâneţi cu ceva.
Poftă bună!
PS: stai şi te întrebi: de unde o şti Prefectura cum arată câinele după ce-l fierbi?
