20.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialCE Futsal. România-Rusia, în sferturile europeanului de fotbal în sală

CE Futsal. România-Rusia, în sferturile europeanului de fotbal în sală

Dacă în fotbalul mare România este codaşă, la fotbalul în sală este pentru a doua oară când tricolorii ajung în sferturile campionatului european, urmând să întâlnească Rusia, fostă campioană. Ajuns doar la a noua ediţie, EURO Futsal este un important promotor al unui fenomen: fotbalul în sală. Cu toate că în ziua de azi acest sport a devenit nu doar popular în rândul tinerilor, ci şi o etapă importantă în dezvoltarea oricărui fotbalist, jucători precum Messi sau Ronaldo crescând în astfel de săli, competiţiile de fotbal în sală încă sunt privite cu oarecare reticenţă de public.

Chiar şi în aceste condiţii România este o reprezentantă de seamă a acestui fenomen, care în viitor va căpăta o importanţă tot mai mare, ba unii considerându-l chiar fotbalul viitorului.

Faza superioară a europeanului de futsal va avea meciuri interesante, precum România – Rusia sau Ucraina – Portugalia. În faza grupelor tricolorii au reuşit o victorie de efect împotriva Belgiei, scor 6-1, ţinând astfel prima pagină a siteului oficial al UEFA, dar şi o înfrângere la limită, scor 0-1, în faţa Ucrainei.

Dintre cele 24 de reprezentative calificate la EURO Futsal 2014 (câte trei în fiecare grupă) doar opt echipe au ajuns în cea de-a doua fază a competiţiei, meciul România – Rusia urmând să aibă loc astăzi începând cu ora 21.30.

În cele opt ediţii de până acum ale EURO Futsal s-au înregistrat doar trei campioane: Spania (câştigătoare de şase ori, inclusiv în prima ediţie, 1996), Rusia (1999) şi Italia (2003). Ultimele ediţii au fost organizate o dată la doi ani, următorul european fiind cel din 2016, din Serbia.

Cele mai citite

Jaqueline Cristian, la un singur meci de calificarea pe tabloul principal al turneului de la Roma

Jaqueline Cristian este la un singur meci de calificarea pe tabloul principal al Mastersului de la Roma, după ce a învins-o în prima rundă...

Klaus Iohannis se va întâlni marți cu Joe Biden la Casa Albă

Preşedintele SUA, Joe Biden, se întâlneşte marţi la Casa Albă cu preşedintele României, Klaus Iohannis. Cei doi lideri vor sărbători 20 de ani de...

Dacă țările occidentale trimit trupe pe teritoriul “fostei Ucraine”, ar însemna că declară război Rusiei, susține Medvedev

Decizia unor țări occidentale de a trimite trupe pe teritoriul "fostei Ucraine" ar echivala cu o declarație de război împotriva Rusiei, susține Dmitry Medvedev,...
Ultima oră
Pe aceeași temă