16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialCe caută România în războiul traficanţilor mexicani de droguri

Ce caută România în războiul traficanţilor mexicani de droguri

Majoritatea armelor confiscate în războiul cartelurilor de droguri din Mexic provin din SUA, iar pistolul-mitralieră AK-47 produs în România este foarte popular.

Un studiu al Universităţii din San Diego, citat de Latin American Herald Tribune, relevă că puşti de asalt semiautomate AK-47 „made in Romania” şi carabine Bushmaster AR-15 sunt cele mai comune tipuri de arme achiziţionate de Statele Unite şi descoperite în mâinile cartelurilor drogurilor din Mexic în ultimii trei ani. Autorii documentului subliniază şi intensificarea traficului cu arme de asalt şi muniţie, în pofida eforturilor depuse de autorităţile din Mexic şi SUA de a jugula acest trafic. Membrii cartelurilor folosesc armele pentru a  duce războiul pentru controlul teritoriului şi al rutelor drogurilor spre SUA, pentru a ataca poliţia, judecătorii şi ziariştii, pentru a cere taxe populaţiei, întreţinând un climat de violenţă în Mexic, violenţă care a atins un nivel fără precedent. În ultimii doi ani au fost comise peste 28.000 de asasinate. Armele de foc americane reprezintă majoritatea armelor confiscate în Mexic, arată raportul, precizând că, din cele circa 80.000 de arme confiscate de  la finele anului 2006 – anul în care a fost învestit în funcţie preşedintele mexican Felipe Calderon – până în februarie 2010, 62.800, adică 80%, provin din SUA. Majoritatea au fost puşti de asalt AK-47 fabricate în România şi carabine Bushmaster AR-15.

2.000 de arme traficate zilnic

Surse din Ministerul mexican de Justiţie arată că „în fiecare zi, în jur de 2.000 de arme trec ilegal din SUA în Mexic”, iar Ciudad de Juarez-El Paso de la frontiera americană a devenit cel mai violent loc din lume. Guvernul mexican se află în război cu narcotraficanţii, dar puterea de foc a acestora este imensă, având la dispoziţie arsenale de arme ultramoderne. Un război unde gloanţele şi armele provin din SUA, acest trafic permiţând cartelurilor să fie mai bine echipate decât forţele de poliţie, care nu au nici arme automate, nici grenade. Orice emisar al traficanţilor de droguri poate cumpăra din SUA 50 de mitraliere şi să le treacă frontiera mexicană. În Texas, aceste achiziţii pentru narcotraficanţi sunt foarte cunoscute, iar intermediarii sunt numiţi „oameni de paie”. Pistolul-mitralieră AK-47 este considerat „cel mai mare ucigaş din lume”, fiind prezent pretutindeni – în mâinile copiilor soldat din Congo, în cele ale narcotraficanţilor din Mexic, ale gangsterilor americani, ale miliţiilor din Irak. Este fabricat în Rusia, „ţara natală”, dar este produs sub licenţă în alte 15 state, printre care China, Germania, România, Egipt, Coreea de Nord, Venezuela. Între 50 şi 70 milioane de exemplare se află în circulaţie pe cele cinci continente, documentele ONU recunoscând că AK-47 reprezintă cea mai răspândită armă militară, fiind folosită în teatrele de conflict pentru a masacra, viola, tortura şi alimenta violenţa criminală”.

Ultima destinaţie: piaţa negră

ONU depune eforturi pentru asigurarea embargourilor asupra armelor decise de Consiliul de Securitate şi pentru aplicarea Programului de acţiune pentru prevenirea, combaterea şi eliminarea comerţului ilicit de arme uşoare. Potrivit unor surse oficiale, Canada este criticată pentru exportul de arme către SUA fără a cunoaşte destinaţia lor finală. Se estimează că 50-60% din comerţul mondial de arme uşoare este legal, dar armele exportate în conformitate cu legile internaţionale sfârşesc adesea pe piaţa neagră. Preşedintele mexican, Felipe Calderon, preciza într-un discurs în faţa Congresului american că majoritatea armelor de care se folosesc cartelurile pentru a perpetua violenţa au fost cumpărate în SUA. 

Cele mai citite

26 de avioane de război și 5 nave chineze, detectate în jurul Taiwanului

Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de...

Europa League: Leverkusen, aproape de finală. Remiză în meciul dintre Marseille și Atalanta

Noua campioană a Germaniei Bayer Leverkusen este cu un pas în finala Europa League, după ce a învins-o în deplasare pe AS Roma cu...

Unirea Shopping Center: Inima Comercială a Bucureștiului

Situat în centrul vibrant al Bucureștiului, Unirea Shopping Center nu este doar un simplu centru comercial, ci o emblemă a orașului, fiind unul dintre...
Ultima oră
Pe aceeași temă