16.1 C
București
joi, 30 mai 2024
AcasăSpecialCe a descoperit Ponta când l-a anchetat pe baronul gazonului (ARTICOL INTEGRAL)

Ce a descoperit Ponta când l-a anchetat pe baronul gazonului (ARTICOL INTEGRAL)

Compania lui Adrian Oprişan, fratele baronului de Vrancea, este abonată la contracte publice pentru reabilitarea unor terenuri sportive. De multe ori, lucrările au fost prost făcute, ultimul exemplu fiind gazonul de pe Naţional Arena.

Adrian Oprişan este patronul companiei „Gama Verde” prin intermediul căreia aproape că a pus monopol pe mare parte din lucrările de amenajare, refacere sau întreţinere a terenurilor sportive din România. De-a lungul a aproape un deceniu, a derulat contracte cu Federaţia Română de Fotbal şi cu majoritatea echipelor din Liga I.

Numeroase înţelegeri s-au derulat din bani publici, cum a fost cazul în două rânduri la stadionul naţional  (în 2003 şi în 2011), la Constanţa, la Vâlcea, Turnu Severin sau Botoşani, şi au fost însoţite de scandaluri: lucrări supraevaluate sau unele prost efectuate. La un moment dat compania a fost anchetată şi de Corpul de Control al primului ministru. Nici când a lucrat pentru beneficiari privaţi lucrurile nu au stat mai bine: oficialii din Ghencea şi cei ai echipei Poli Timişoara au acuzat firma Gama Verde că au făcut terenurile impracticabile pentru fotbal.

Ponta l-a anchetat pentru nisipul de pe stadion

De data aceasta problema este mult mai serioasă deoarece calitatea gazonului montat de firma lui Oprişan umbreşte bucuria inaugurării unui stadion de 234 milioane euro. La primul antrenament de săptămâna trecută jucătorii au constatat că gazonul  se desprinde cu uşurinţă, nefiind fixat corespunzător. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât legat de fostul stadion avem o amintire dezastruoasă referitoare tot la calitatea gazonului.

Primăria Capitalei a sărit acum în apărarea lui Oprişan spunând că, de fapt, înţelegerea a fost ca terenul să se prezinte în condiţii optime la finala „Ligii Europa” care se va disputa în 2012. Repre­zentanţii primăriei ar fi trebuit să se gândească totuşi  de două ori înainte de semnarea contractului cu firma lui Adrian Oprişan. Şi asta pentru că a existat un precedent nefericit. În 2003, România juca o partidă decisivă cu Danemarca pentru calificarea la „Europene” pe fostul stadion naţional, denumit „23 August”. Oprişan a asigurat că va folosi o tehnologie specială pentru ca meciul să se dispute în condiţii foarte bune. Rezultatul? Nu a existat fir de iarbă, partida a fost pierdută cu 2-5 pe un teren care arăta precum o plajă. Scandalul a căpătat proporţii naţionale iar premierul de atunci Adrian Năstase a ordonat Corpului de Control – condus de Victor Ponta – să ancheteze firma lui Oprişan (care se numea Construct Proget). Ponta a descoperit că firma lui Oprişan avea ca obiect principal de activitate „comerţul cu ridicata al materialului lemnos şi de construcţii” şi îşi avea sediul într-un apartament din Focşani. Actualul şef al PSD declara atunci că Oprişan este singurul vinovat, deoarece tehnologia aplicată nu a ţinut cont de starea climatică din ţară. La rândul său, ministrul de atunci al Sportului  Georgiu Gingăraş a precizat că terenul nu a fost făcut la termenul prevăzut în contract.

Steaua a schimbat gazonul după „dezastrul” Oprişan

Două dintre cele mai puternice cluburi „s-au fript” cu firma lui Oprişan. „Gama Verde” a efectuat lucrări la gazon în 2006 şi au costat mai multe sute de mii de euro. După numai un an, terenul a început să se deterioreze. Oficialii stelişti l-au acuzat pe Oprişan că este vinovat de dezastru, iar Naţionala şi echipele care au jucat în Liga Campionilor au avut de suferit. Lucrurile au mers atât de prost încât, în 2010, oficialii stelişti au decis să schimbe cu totul gazonul. Acuzaţii au venit şi dinspre Timişoara. În 2006, patronul, Marian Iancu, afirma că gazonul stadionului timişorean este deteriorat din cauza întârzierii cu care au fost demarate lucrările de întreţinere şi de refacere executate de firma fratelui lui Marian Oprişan. Ca şi la partida cu Danemarca din 2003, gazonul îngrijit de fratele baronului de Vrancea avea aceeaşi problemă: era plin de nisip. La rândul său, Oprişan a precizat că terenul a fost stricat de concertul Shakirei.

Contracte cu primăriile, lucrări făcute de mântuială

Prosperitatea lui Adrian Oprişan s-a clădit şi de pe urma unor contracte pe bani publici făcute cu primăriile. Spre exemplu, reabilitarea stadionului din Vâlcea s-a făcut pe baza unui contract cu primăria în valoare de două milioane de lei. Valoarea contractului pentru reabilitarea suprafeţei de joc din Botoşani a fost în valoare de 370 mii de lei. Dar Oprişan nu lucrează doar în marile oraşe sau în Capitală. Pentru 584 mii de lei, oraşul Odobeşti „a primit” de la Gama Verde o bază sportivă în satul Unirea. Iar la Costineşti, firma lui Oprişan (împreună cu alte două companii, Comiinco şi Bauconcept) a primit 29 milioane de lei pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de construire a complexului sportiv şi de agreement. Municipiul Drobeta Turnu Severin i-a plătit lui Oprişan aproape un milion de lei pentru reabilitarea drenajului şi canalizării, dar şi pentru îmbrăcămintea pistei stadionului municipal.

La Târgu Jiu, Marian Condescu a lucrat tot cu firma lui Oprişan pentru reabilitarea stadionului Municipal. Publicaţia „Gorj News” scrie că, în mod ciudat, instalaţia de încălzire a gazonului nu a mai fost montată, deşi în contractul de 350.000 de euro era stipulată această dotare.

Firma lu Oprişan a lucrat şi la stadionul din Constanţa, dar, la partida decisivă cu Serbia pentru calificarea la Mondialul din 2010, terenul a arătat ca un câmp de război.

Oprişan: „Nişte neprofesionişti”

Adrian Oprişan ne-a precizat că cei care au declarat că gazonul nu e în condiţii optime „sunt nepri­cepuţi”. „E vorba de un teren nou şi e doar o primă partidă şi e normal ca gazonul să se rupă dacă se fac alunecări. Nu uitaţi că gazonul e pus de 35-40 de zile”. Cât despre contractele pe bani publici, Oprişan ne-a precizat că „am făcut lucrări de profesionist, iar cei care le contestă sunt tendenţioşi şi deformează”. Referitor la conflictul cu Steaua, Oprişan ne-a precizat că de vină sunt conducătorii din Ghencea, care nu s-au îngrijit de întreţinerea gazonului. Deşi contractele au fost numeroase şi bănoase, Gama Ver­de a raportat mereu profituri modeste. În 2010, cifra de afaceri a firmei a fost de 1,1 milioane de lei iar profitul de doar 18.000 lei. Întrebat cum explică o cifră de afaceri atât de mică, în condiţiile în care numai contractul cu primăria Costineşti a fost de peste 30 milioane de lei, Oprişan ne-a răspuns: „Dar ce vă f…e grija?” . 

Lucrări cu bani publici, probleme marca Oprişan

 2011: Naţional Arena -gazon  nefixat

 2010: Târgu Jiu – lucrare incompletă, 350 mii euro

 2010: Costineşti – complex sportiv, 29 milioane lei

 2009: Unirea – baza sportivă, 584 mii lei

 2008: Turnu Severin – stadion municipal, 700 mii lei

 2008: Botoşani – stadion, 370 mii lei

 2007: Vâlcea – stadion două milioane lei

 2006 Ghencea  – gazon schimbat după patru ani

 2006: Timişoara – gazon impracticabil.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu anunță o ședință comună a guvernelor României și Ucrainei care va avea loc cât mai curând

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că în perioada următoare va avea loc o şedinţă comună a guvernelor României şi Ucrainei, reuniune care cel mai...

BEC anunță că statisticile privind prezenţa la vot în data de 9 iunie vor fi prezentate în timp real

Biroul Electoral Central(BEC) pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024...

SUA vor da Republicii Moldova fonduri de 50 milioane de dolari pentru a se opune interferențelor ruse

Statele Unite ale Americii (SUA) vor oferi Republicii Moldova 50 de milioane de dolari pentru a întări capacitatea republicii de a rezista interferenţelor ruse,...
Ultima oră
Pe aceeași temă