26.8 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialCâți refugiați au intrat ILEGAL, în 2015, în UE

Câți refugiați au intrat ILEGAL, în 2015, în UE

Aproximativ 1,2 milioane de refugiați au intrat ilegal în spațiul Uniunii Europene, în primele zece luni ale anului 2015, de patru ori mai mulţi decât în 2014, anunţă Agenţia europeană pentru protecţia frontierelor (Frontex), conform Reuters, relatează Mediafax

Este posibil ca numărul total al extracomunitarilor să fie puţin mai mic, dat fiind că unii imigranţi intră în Grecia după care trec prin state non-UE, precum Macedonia şi Serbia, apoi ajung din nou în spaţiul comunitar, fiind luaţi în evidenţă de două ori.

Frontex a precizat că peste 150.000 de imigranţi au trecut din Turcia în Grecia în cursul lunii octombrie. Numărul total al imigranţilor extracomunitari ajunşi în Grecia în intervalul ianuarie – octombrie 2015 depăşeşte 540.000.

Aproximativ 8.500 de persoane au traversat Marea Mediterană din Libia în Italia în octombrie, de două ori mai puţini decât în aceeaşi perioadă din 2014.

Cele mai citite

VIDEO și FOTO. Putin a depus jurământul pentru un nou mandat de președinte al Rusiei. Discursul liderului de la Kremlin

Vladimir Putin a depus jurământul pentru cel de-al cincilea mandat al său de președinte al Federației Ruse, la Marele Palat al Kremlinului. În conformitate cu...

VIDEO și FOTO. Putin a depus jurământul pentru un nou mandat de președinte al Rusiei. Discursul liderului de la Kremlin

Vladimir Putin a depus jurământul pentru cel de-al cincilea mandat al său de președinte al Federației Ruse, la Marele Palat al Kremlinului. În conformitate cu...

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...
Ultima oră
Pe aceeași temă