Cel putin 30.000 de oameni si-au pierdut viata in Kasmir ca urmare a unui cutremur major ce s-a produs sambata dimineata in nordul Pakistanului, relateaza agentiile internationale de presa cu referire la autoritatile din Pakistan si India. Seismul a avut o magnitudine de 7,6 grade pe scara Richter, epicentrul sau fiind situat in zona muntoasa din regiunea Kasmir (teritoriu himalaian, disputat de India si Pakistan). Efectele principalei unde de soc telurice s-au facut resimtite in India si Afganistan.
Tara cea mai calamitata este Pakistanul, unde numarul victimelor se cifreaza intre 20.000 si 30 000. Zeci de localitati din nordul si centrul tarii au fost rase de pe fata pamantului. „Exista orase si sate distruse in totalitate: Muzattarabad, capitala Kasmirului pakistanez, este complet devastat, iar in numeroase sate din districtul Bagh nu exista nici un singur supravietuitor”, declara, disperat, ministrul Comunicatiilor al guvernului local. „Oamenii au fost pur si simplu inghititi de pamant”, a adaugat oficialul. In districtul Mansehra (din nord-vestul tarii), prabusirea unei singure scoli a provocat moartea a peste 500 de elevi. Si capitala pakistaneza, Islamabad, situata la aproximativ 100 de kilometri de epicentrul seismului, a fost lovita din plin. Un bloc modern de locuinte, cu 12 etaje, s-a prabusit peste locatari, printre care si straini, unii surprinsi in somn. Operatiunile de salvare au fost ingreunate de cele peste 45 de replici ale seismului, dintre care unele au avut magnitudini de peste 6 grade pe scara Richter, precum si de ploi abundente. Conform unor prime aprecieri, numarul ranitilor depaseste cu mult 40.000, pe cand sinistratii sunt de ordinul sutelor de mii. „Este o tragedie nationala”, au spus oficialii, apreciind ca este cea mai mare catastrofa din istoria Pakistanului. Autoritatile de la Islamabad au decretat trei zile de doliu national si au adresat un apel comunitatii internationale pentru a ajuta de urgenta tara indoliata, Marea Britanie, SUA, Turcia, Japonia, China trimitand echipe de salvare, specialisti si ajutoare de prima urgenta. Si India a anuntat un prim trist bilant de aproximativ 650 de morti.