14.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialCatalanii vor vota duminică, deși Guvernul de la Madrid nu acceptă acest...

Catalanii vor vota duminică, deși Guvernul de la Madrid nu acceptă acest referendum. Parchetul a dispus sigilarea clădirilor care pot deveni secții de votare

UPDATE 08,30: Parchetul din regiunea Catalonia (nord-estul Spaniei) a ordonat sigilarea, până cel mai târziu sâmbătă, a spațiilor care ar urma să fie folosite ca secții de votare la referendumul planificat, duminică, de separatiști, a făcut cunoscut o sursă judiciară, scrie AFP citată de Agerpres.

Într-o notă adresată poliției catalane, procurorul regiunii ordonă sigilarea sălilor respective înainte de 30 septembrie și supravegherea acestora pentru ca interzicerea accesului să fie respectată, până duminică, 1 octombrie, la orele 21.00 (19.00 GMT), zi în care liderii Cataloniei doresc să organizeze referendumul.

"Dispozitivul pus în aplicare va trebui să împiedice astfel orice tentativă într-un alt loc din aceeași clădire sau pe căile de acces din vecinătate, pe o rază de securitate de 100 de metri", se poate citi în nota Parchetului adresată forțelor de ordine. Ordinul poate viza clădiri școlare și alte localuri puse la dispoziție de primării sau administrația regională pentru vot, inclusiv centre de sănătate.

Separatiștii la putere în Catalonia intenționează să organizeze un referendum pentru a ști dacă această regiune cu 7,5 milioane de locuitori (16% din populația Spaniei) trebuie să se separe de Spania.

Guvernul conservator condus de Mariano Rajoy se opune ferm acestuia, Constituția interzicând acest tip de consultări, potrivit Curții Constituționale.

Peste 700 de primării catalane din totalul celor 948 s-au declarat dispuse să participe. În schimb, cinci dintre cele mai mari zece orașe nu au vrut să se implice, Catalonia fiind profund divizată în ce privește chestiunea independenței.

De asemenea, Parchetul Cataloniei a cerut poliției regionale să treacă la identificarea responsabililor secțiilor de votare care urmează să ia parte la referendumul de duminică.


Catalanii vor vota duminică la referendumul asupra independenței în pofida măsurilor de poliție luate de guvernul spaniol pentru a împiedica desfășurarea acestuia, a afirmat marți pentru AFP un membru al guvernului regional din Catalonia, transmite AFP citată de Agerpres.

"Populația va ieși în masă pentru a vota, pașnic (…). Nu am nici cea mai mică îndoială", a declarat Raul Romeva, responsabil pentru relațiile externe al acestui guvern decis să țină referendumul în pofida interdicției executivului și justiției spaniole.

"Mai devreme sau mai târziu va trebui ca cineva să înțeleagă că referendumul nu poate fi oprit prin amenințări și nici cu forța pe care o desfășoară pe teritoriul nostru. Nu îl vor împiedica", a insistat Romeva.

Madridul a trimis importante întăriri de poliție în această regiune din nord-estul țării. Poliția și Garda Civilă au confiscat aproape 10 milioane de buletine de vot și vreo 45.000 de convocări pentru reprezentanții în birourile de vot. În plus, 59 de site-uri de promovare sau de informare privind referendumul au fost închise.

Marți, Parchetul catalan a ordonat sigilarea până cel mai târziu sâmbătă a locurilor care urmau să fie folosite ca secții de votare pentru referendumul de autodeterminare, a făcut cunoscut o sursă judiciară.

"De fiecare dată când au încercat să împiedice ceva, noi am găsit o soluție", a mai spus Raul Romeva. "Vă putem garanta că există toate materialele necesare pentru a vota. Buletinele pot fi imprimate de câte ori vom vrea, avem listele cu alegători, urnele există, secțiile de votare vor exista", a subliniat el.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Declarațiile lui Florin Maxim, antrenorul care a condus-o pe Corvinul către succesul istoric din Cupa României

Florin Maxim, antrenorul care a condus-o pe Corvinul Hunedoara spre câștigarea primei Cupe a României din istoria clubului, susține că elevii lui au avut...

Robert Fico, premierul slovac, este supus unei operaţii “foarte complicate” la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica

Premierul slovac Robert Fico este supus unei operaţii "foarte complicate" la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica, după ce a fost împuşcat de cinci ori...

Acțiunile de control ale ANAF, în aprilie 2024, au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei

Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) prezintă raportul lunii aprilie al acțiunilor întreprinse de către direcțiile de specialitate din cadrul ANAF...
Ultima oră
Pe aceeași temă