18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialCât de repede vor merge trenurile de mare viteză în Ardeal

Cât de repede vor merge trenurile de mare viteză în Ardeal

Trenurile de mare viteză care vor circula în Ardeal, pornind de la frontiera de vest a României, vor atinge până la 160 de kilometri pe oră, informează Agerpres.

Trei pasaje vor fi realizate, la Deva, în cadrul unui proiect cu finanţare europeană ce are ca obiect reabilitarea liniei de cale ferată de mare viteză Curtici-Simeria, a informat vineri Primăria Deva. 

Proiectul este derulat de Compania Naţională de Căi Ferate ‘CFR’ SA, iar pasajele vor permite realizarea legăturilor auto şi pietonale între oraş şi cartierul Grigorescu. 

Vor fi construite pasaje pietonale sub forma unor pasarele la intersecţia DN 7 cu strada Bălata şi la intersecţia DN 7 cu strada Hărăului, în locurile folosite acum ca treceri la nivel cu calea ferată. Pentru autovehicule şi pietoni va fi realizat un al treilea pasaj superior ce se va întinde de la intersecţia DN7 cu strada Depozitelor, până la strada Hărăului. 

‘Prin realizarea acestor pasaje se evită izolarea cartierului Grigorescu faţă de restul oraşului şi se va asigura un acces mult mai bun în situaţii de urgenţă. În această săptămână, Primăria Municipiului Deva a emis, la rândul său, acordul de principiu pentru realizarea legăturilor peste calea ferată, menţionate anterior’, se arată într-un comunicat al Primăriei Deva.

Proiectul CFR SA de reabilitare a căii ferate Curtici – Simeria, cu plecare de la frontiera de vest, ca parte a coridorului IV Pan European, va permite ca trenurile să poată circula pe acest sector cu viteza maximă de 160 km/h.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Înțelepciunea din Sinai: Moștenirea Creștină a Mănăstirii Sfânta Ecaterina

În sălbăticia îndepărtată și stâncoasă a Peninsulei Sinai din Egipt se află o țară cu o importanță istorică și spirituală imensă pentru cele trei...

VIDEO. Adina Buzatu ne face ținuta pentru masa de Paște: “Nu arată bine să ai decolteul până la buric!”

Adina Buzatu, stilistă română specializată în vestimentația masculină și nu numai, a vorbit despre ținuta pe care trebuie să o abordăm pentru masa de...

Un înalt oficial rus acuză NATO că se pregătește de un conflict cu Rusia

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, a afirmat sâmbătă că exercițiile militare ale NATO, numite Steadfast Defender, desfășurate pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă