Imobile, străzi, blocuri, cartiere reprezentând stiluri şi concepţii arhitectonice sau urbanistice diferite sunt acum privite dinăuntrul locuirii, un înăuntru al afectivităţii şi al memoriei, toate acestea apar în volumul colectiv de amintiri "Casele vieților noastre“ semnat de o serie de intelectuali români.
Trecem pe la Rosetti, prin Mântuleasa, pe Ion Câmpineanu, pe Berzei, prin Cotroceni, pe la limita Ferentarilor, apoi cartea ne duce în Braşov, Lugoj sau la Comana, iar povestea porneşte din perioada interbelică, din vila în care a copilărit Barbu Cioculescu.
Casele sunt opuse apartamentelor de bloc, curţile răsar fabuloase din amintiri odată cu persoane dragi. „Mărturisesc că am porniri asasine pentru inventatorul «maşinii de locuit», domnul Le Corbusier.”, spune Andrei Pleşu, pentru ca, odată ajuns la povestea Taniei Radu să înţelegi că se poate crede şi inversul: „Stau și acum la bloc și am dezvoltat perversiunea de a spune că nu-mi doresc altceva.“
Unii s-au mutat doar cu mobilă, mulţi au trecut prin „locuitul la comun“, au fost chiriaşi şi proprietari, au venit dinspre cartiere marginaşe înspre centru sau au făcut, boem, traseul invers. Zonele de care s-au simţit legaţi prin locuire devin uneori şi o marcă a identităţii. „Mahalaua!“, îl auzi pe Dan C. Mihăilescu exclamând la începutul poveştii despre casa copilăriei, iar Gabriel Liiceanu îşi inventează numele de cotrocenist.
Despre acest volum, cronicarul Dan C. Mihăilescu a spus că este „O minunăţie! O lectură de sărbătoare! Este pentru mine cea mai frumoasă şi mai densă carte din acest an.“
