Intelectualul cu identitati multiple nu este o inventie romaneasca si nici nu dateaza de ieri. Lingusitor de serviciu al imparatului bizantin Iustinian, istoricul Procopiu din Cezareea isi petrecea noptile scriind pagini veninoase la adresa celor pe care ziua ii preamarea. Dar comunismul romanesc a propus alte experiente. El l-a produs pe excelentul poet Ion Caraion, victima a persecutiilor rosii, care, odata iesit din inchisoare aureolat ca martir, nu a ezitat, cum vedem azi, sa isi scrie delatiunile catre Securitate cu multa arta si persuasiune. Din cauza acestora s-au putut produce destule neajunsuri. Dar nu e sigur ca s-a si murit. Cu "sursa Laurentiu", dezvaluita a fi acad. Constantin Balaceanu-Stolnici, nu ar fi vorba, tipologic vorbind, decat de un doctor turnator din stirpea celor nemuriti in anii ‘70 ai veacului trecut de Augustin Buzura in romanul Orgolii. In fapt, lucrurile sunt mai grave, intrucat, prin talentul sau de desenator si cartograf improvizat, Securitatea a beneficiat de planul interior al casei lui Vlad Georgescu, seful postului radio "Europa Libera", mort ulterior in imprejurari insuficient elucidate, de un cancer galopant care putea fi si rezultatul unei actiuni a serviciilor secrete ceausiste. Presupunand, asadar, ca vor iesi la iveala documentele care sa probeze amestecul colaboratorilor lui Pacepa si Plesita in acest deces, Balaceanu-Stolnici s-ar dovedi complice la crima, si nu unul dintre multii turnatori ferventi, din convingere sau sub presiune, de nu cumva in ambele feluri, combinat. Nu doar atat, ci criminal sadea – si inca la drumul mare – a fost, din cate se stiu astazi, faimosul poet francez FranIois Villon, iar in cultura noastra nu mai putin criminal – dar in circumstante si mai agravante – pare sa fi fost marele carturar Constantin Cantacuzino, stolnicul. El si-a otravit, se pare, fratele, pe serban Voda, pentru a-i facilita urcarea pe tron omului sau de casa, lui Constantin Brancoveanu, si nu a ezitat sa il sacrifice si pe acesta in favoarea fiului propriu, inainte de a fi ucis el insusi de catre turcii satui de intrigi. Nici cu Miron Costin, poet si cronicar ce nu mai are nevoie de prezentare, nu ne aflam prea departe de asemenea sangeroase incalceli. Complotist cu experienta, politician filopolon aspirand sa isi vada fratele, pe Velicico, domn al Moldovei, el si-a pierdut capul din ordinul lui voda Constantin Cantemir; si nu neaparat nevinovat, dupa cum socotesc istoricii.
Desigur, cazul acuzelor aduse academicianului C. Balaceanu-Stolnici implica o discutie mult mai larga. Fiindca poti fi de parere ca prozatorul si publicistul Eugen Barbu, figura proeminenta a literaturii romane postbelice, a lucrat in directia intereselor statului socialist si ale Securitatii atunci cand ataca o serie de confrati din tara si din strainatate in revista pe care o conducea, Saptamana. Dar a contribuit el nemijlocit la lichidarea fizica a adversarilor regimului? Poate ca alti carturari, de asta data dintre cei de formatie ecleziastica, propovaduitori ai ateismului in inchisorile prin care au trecut, suporteri ai daramarii monumentelor ecleziastice in lume ori numai turnatori ai celor din anturajul lor sunt mult mai vinovati – chiar si daca unii dintre ei si-au exprimat retrospectiv regretul –, pentru ca au atentat la suflet, la speranta metafizica in mantuire, au terfelit investitura sacra care li s-a dat. Dar suntem oare in deplina masura sa judecam cum stau cu adevarat lucrurile si care ucidere e mai vinovata? Era mai onorabil sa fii sau sa devii solidar cu nicadorii, decemvirii si Capitanul, in numele sacrificiului lor suprem pentru "cauza", precum Radu Gyr, P.P. Panaitescu sau Constantin Noica, uitand sau neluand seama la pogromurile, deportarile, terfelirile si uciderile bestiale la care erau supusi evreii si rromii, acasa ori in Transnistria? Era o complicitate mai sanitara, mai "curata" aceasta? Tot o dictatura, tot un regim politienesc si tot cu mijloacele statului puse sa actioneze contra cetateanului se lucra si atunci.
Retragandu-se in fundalul Academiei Romane, si doar pentru o vreme – nu de tot, nici ca urmare a vreunui regret, ci doar "ca urmare a situatiei create" –, acad. Constantin Balaceanu-Stolnici creeaza o situatie fara precedent. El e un retras-neretras dintr-o institutie unde, odata intrat, devii nemuritor, chiar daca te retrag altii (cum au patit-o, la sosirea la putere a comunistilor, atatia dintre savantii calificati drept "burghezi"). Domnia sa reflecta cat se poate de bine statutul etern ambiguu al acelor intelectuali, artisti, savanti romani care, atingand, nu o data, excelenta in efortul lor creator, s-au dovedit subcalificati civic si etic, nefacand o tragedie din asta; semn ca lucrurile vor merge in continuare la fel, judecatile se vor face cu dubla masura, verdictele morale vor fi mereu diluate cu apa, iar dalmatianismul se va perpetua in eternitate.
Ovidiu Pecican este profesor la Universitatea Babes-Bolyai
