20.8 C
București
sâmbătă, 11 iulie 2026
AcasăSpecialCarom Onesti, la vanzare

Carom Onesti, la vanzare

Combinatul chimic Carom Onesti va fi scos la vanzare prin negociere directa. Creditorii care asteapta, de ceva timp, sa isi recupereze datoriile de la aceasta societate aflata de anul trecut in procedura de lichidare judiciara, si-au dat acceptul pentru demararea acestor proceduri dupa ce numeroasele incercari de vanzare la licitatie a activelor firmei s-au soldat cu esec. Ultima licitatie pentru vanzarea activelor producatorului onestean de cauciuc sintetic, cea de-a sasea, ar fi trebuit sa se desfasoare la sfarsitul lunii iunie. Singurul cumparator interesat de aceasta licitatie a fost tot societatea Chimcomplex Borzesti, insa in ultimul moment aceasta a primit vestea ca banca prin care urma sa primeasca finantarea pentru derularea tranzactiei a schimbat conditiile negociate pentru contractul de credit. Repunerea in functiune a fabricilor combinatului onestean necesita un volum destul de mare de investitii. Virgiliu Bancila, directorul general al Chimcomplex, aprecia ca investitiile tehnologice si pentru protectia mediului pot ajunge la circa 28 – 30 de milioane de euro. In plus, pentru capitalul de lucru, mai sunt necesare inca 15 milioane de euro. Vanzarea fabricilor din Carom a fost intentionata, de la inceput, la pachet. Este vorba de terenul in suprafata de aproape 250 de hectare, fabrica de cauciuc sintetic, fabrica de butadiena si Metiltertiarbutileter (MTBE), fabricatia de fenol-acetona, acetofenola si stafenox, fabrica de utilitati tehnologice si instalatia de epurare a apei de la Jevreni, precum si fabricatia de polistiren, de izopropil benzen si cea de benzine, depozitul de peroxizi si statia de pompe. Noile proceduri de vanzare prin negociere directa, care vor fi demarate din aceasta saptamana de reprezentantii "Fincota Consulting" SRL Bucuresti, lichidatorul judiciar al Carom Onesti, sunt asteptate cu interes si de cei peste 600 de angajati care mai asigura paza si intretinerea utilajelor la Carom Onesti si care nu si-au mai primit salariile de aproape doua luni. Vasilica Udrea, liderul Sindicatului Carom spune ca majoritatea salariatilor solicita  concedierea colectiva, pentru a beneficia macar de ajutorul de somaj. Daca situatia salariatilor nu va fi rezolvata intr-un timp cat mai scurt, Vasilica Udrea nu exclude posibilitatea izbucnirii unor proteste in strada.

Cele mai citite

Kremlinul confirmă discuții cu Turcia privind sistemele S-400, după informațiile despre o posibilă revânzare către un stat din Golf

Rusia a anunțat vineri că poartă discuții cu Turcia în legătură cu viitorul sistemelor de apărare antiaeriană S-400 aflate în dotarea armatei turce, după...

Novak Djokovic dezvăluie secretul longevității! „Acestea sunt cerințele corpului meu”

Novak Djokovic a vorbit despre recuperarea fizică și metodele care îl ajută să concureze la cel mai înalt nivel înaintea semifinalei de la Wimbledon...

Evaluarea Națională 2026: Colegiile „Gheorghe Lazăr” și „Andrei Șaguna”, pe primul loc în clasamentul celor mai bune gimnazii

Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București și Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov ocupă prima poziție în clasamentul celor mai performante școli, licee și...
Ultima oră
Pe aceeași temă