Dupa bulversarea de la casele de pensii, generata de recalcularea pensiilor, care se va finaliza in decembrie 2005, incepand cu ianuarie 2006 functionarii acestor institutii nu vor avea timp sa rasufle. Mihai Seitan, secretar de stat la Ministerul Muncii si presedintele Casei Nationale de Pensii, a declarat ca pentru recalcularea pensiilor celor 4 milioane de pensionari a fost nevoie de angajari suplimentare si de dotari cu calculatoare la toate casele de pensii. „Cei 1.500 de noi angajati sunt deja pregatiti sa prelucreze datele din carnetele de munca si ne-am gandit ca echipele care acum lucreaza in doua schimburi pentru a termina recalcularea pensiilor sa fie folosite in continuare. Acestea vor prelua in paralel carnetele de munca de la Inspectia Muncii, de la firme si fostii salariati care nu mai lucreaza si le tin acasa, pe care le vor scana si apoi inapoia posesorilor. Procedura de preluare a carnetelor de munca se va face simplu, printr-un proces-verbal de predare-primire, iar dupa trei zile vor fi inapoiate posesorilor. Casele de pensii vor fi dotate, in functie de bugetul alocat, cu scanere, iar intreaga operatiune de scanare se va desfasura in intervalul 2006-2009, pentru cei peste 4,5 milioane de angajati”, a precizat presedintele Seitan. Acesta a spus ca aceasta masura este necesara deoarece daca cineva pierde o carte de munca cu foarte mare greutate poate sa refaca intreaga perioada de activitate, necesara la pensionare, in special cea dinainte de 1 aprilie 2001, cand a intrat in vigoare Legea 19/2000. Dupa aceasta data, agentii economici au transmis lunar la casele de pensii toate datele necesare. Mihai Seitan a precizat ca in perioada imediat urmatoare Ministerul Muncii va propune un proiect legislativ in acest sens.
Cele mai citite
România deschide aproape 75.000 de afaceri noi în șase luni
În ceea ce privește domeniile preferate de noii antreprenori, transporturile și activitățile de depozitare ocupă primul locNumărul firmelor și al persoanelor fizice autorizate înregistrate...
Oana Țoiu: Italia a suplimentat prezenţa militară în România după incidentul cu drona rusă de la Galaţi
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, afirmă că răspunsul diplomatic şi militar al României după explozia dronei ruseşti de la Galaţi a beneficiat de un...
Băncile românești, pe valul profiturilor, dar cu o vulnerabilitate în creștere
Analiștii avertizează că sectorul are puncte vulnerabile, precum creșterea creditelor neperformante și expunerea tot mai mare pe finanțarea statuluiPotrivit raportului Retail Banking Monitor, realizat...
Ultima oră
Pe aceeași temă