16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialCapcana cu zaharel

Capcana cu zaharel

Apelul pentru unitatea PNL la care au aderat in jur de 30 de parlamentari nu a fost initiat de adeptii Platformei Stolojan. Documentul a fost semnat ulterior si de acestia. Au semnat pentru ca, desi despre actualul lider al PNL nu se spune niciun cuvant, actul in sine pare o desprindere care ar fi prima dovada ca exista, totusi, nemultumiri ale liberalilor fata de cum ii conduce Tariceanu. Oricine se uita pe lista constata ca in afara de cateva nume cunoscute, ale adeptilor lui Theodor Stolojan si ministrului Gheorghe Flutur, celelalte sunt necunoscute. Apare cate o figura de “ales” pe la televizor si lumea se intreaba: Cine-o mai fi si acela? Dar respectivul sustine cu frenezie: sa vina Stolojan inapoi! Circula un banc odata: au pus-o pe bunica moarta la fereastra ca sa mai incaseze pensia. Cei care brusc il doresc pe exclus inapoi in PNL par a-l reformula: sa-l omoram politic pe Stolojan care, redus la tacere, sa fie pus in vitrina PNL ca sa-si mentina partidul procente ridicate in continuare. De ce oare aceste personaje au tacut malc in momentul in care s-a purces la excluderea celor incomozi? De fapt, gruparea Tariceanu a remarcat ca Stolojan este de departe liberalul cu cea mai mare cota de popularitate. Nici n-a apucat bine sa calce prin vreo trei judete ca, la primul sondaj, s-a si vazut ca, daca el isi face partid, PNL ramane de caruta. A urmat al doilea sondaj ce l-a confirmat pe primul. Opa! si-au spus repede in barba cei care au decis sa-l mazileasca din partid. Nu-i a buna… Si atunci s-au pus pe dat SMS-uri si telefoane la prieteni, au clocit planul rechemarii celui izgonit, stiind dinainte ca orice om calcat in picioare s-ar simti jignit de o asemenea oferta fara o minima garantie ca in viitor nu va pati exact la fel. Planul a fost deconspirat atunci cand Tariceanu “a cedat” si, jucand la Suceava rolul altruistului, a spus ca accepta revenirea lui Stolojan. Dupa care a precizat rapid: trebuie sa respecte regulile partidului (a se citi: ale acelei “grupari parazitare” despre care vorbea exclusul).
De ce apelul este o diversiune a aripii Tariceanu? Pentru ca seamana mai mult a capcana intinsa lui Stolojan. Ceva de genul: hai sa-l rechemam in PNL sa vedem ce se intampla. Daca accepta, atunci ii punem botnita si face ca noi. Daca refuza, noi spunem ca uite, domnule, nu vrea un PNL puternic asa cum declara el peste tot. Probabil ca “istetii” se gandeau ca vor reusi sa-l faca pe Stolojan sa para in ochii liberalilor un batran ramolit, cu idei fixe, care vrea sa se razbune pe cei care l-au suparat. Cand Stolojan a declarat ca, daca liberalii doresc sa revina, trebuie sa plece Tariceanu, cel pe care l-a acuzat ca nu conduce bine partidul si consuma din credibilitate in loc sa construiasca si el ceva, “istetii” si-au frecat palmele ca au anticipat bine. De fapt, era la mintea cocosului ca Stolojan va replica exact cu argumentele din momentul constituirii platformei, neacceptand sa fie transformat intr-o paiata politica.
Oricine s-ar fi aflat la originea intocmirii apelului, Tariceanu are o problema. Trebuie sa rationalizeze “zaharelul”. Au mai ramas foarte putine cubulete. Cu cat trece vremea, se observa tot mai mult ca premierul nu prea va mai avea functii si avantaje viitoare de oferit. In schimb, dupa cum zic sondajele, Stolojan da. La un moment dat, premierul va scapa din mana si toate personajele de mana a doua care s-au inghesuit sa-l vrea inapoi langa ele pe cel cu credibilitatea mai mare. Plictisite sa tot astepte sa le pice si lor cate ceva, isi vor parasi actualul sef. Insa, cu sau fara oportunisti, a inceput rostogolirea bulgarelui. Si, vazand ca Tariceanu tot nu pleaca din fruntea partidului, pleaca partidul fara el…

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...
Ultima oră
Pe aceeași temă