La orele la care scriu aceste rînduri, în cadrul Festivalului de la Cannes se derulează ultimele două proiecţii de gală, pentru filmele lui Polanski şi Jarmush. Din cauza suprapunerilor unor filme pe care doream să le văd şi din cauza cozilor mari, nu am reuşit să ajung la proiecţiile filmelor semnate de fraţii Coen, Kechiche, Jarmush şi Ozon.
Pe primii trei îi voi recupera mîine, cînd e reluată întreaga Competiţie oficială a Festivalului. Ozon va rămîne să îl văd în toamnă, sau cînd va intra la noi pe ecrane, unde va fi adus de Independenţa Film. Mîine seară voi prezenta şi Inside Llewyn Davis şi La vide d’Adèle (pe care sper să le pot vedea fără probleme). Pînă atunci, aici sînt restanţele mele din Competiţie. Filmul lui Kore-Eda a rulat în a treia zi de festival, weekendul trecut. Haroun a rulat la mijlocul acestei săptămîni, iar des Pallières a rulat ieri, vineri.
Hirokazu Kore-Eda a fost prezent în Competiţie cu filmul Like Father, Like Son. O poveste din Japonia zilelor noastre, construită pe marginea unei situaţii de la finele anilor 1960, recalculată încît să corespundă prezentului. Atunci, într-un spital de provincie din Japonia, au fost schimbaţi în maternitate copiii unor familii. În istoria contemporană pe care o gîndeşte Kore-Eda, nu greşeala este factorul care cauzează drama, ci un anumit interes al unui angajat al maternităţii.
Citeşte continuarea pe Filmsense.eu
