18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialCând va primi România 200 de euro subvenţie la hectar

Când va primi România 200 de euro subvenţie la hectar

Comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş, a precizat, la interpelarea romanialibera.ro, că plata directă pentru hectarul de teren agricol pe care o va primi România conform noii Politici Agricole Comune (PAC) a Uniunii Europene va ajunge la 200 de euro în 2018.

Astfel, de la un cuantum de aproximativ 100 de euro pentru hectar, cât primesc în prezent, fermierii români vor fi subvenţionaţi cu 135 de euro până în 2014, urmând ca suma să crească în mod constant până în 2020.

Dacian Cioloş spune că ritmul de creştere al subvenţiilor alocate României – criticat deja de ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, ca fiind prea lent – a fost stabilit în condiţiile în care statele membre trebuie să se înţeleagă în această perioadă şi asupra bugetului global al UE în perioada 2014-2020.

“Statele Uniunii vor trebuie să decidă în următoarele luni şi cum va arăta proiectul PAC, şi cât va fi bugetul UE. Ştiţi că sunt unele ţări care primesc înapoi de la bugetul european mai mult decât contribuie şi sunt altele care contribuie cu mai mult decât primesc. În aceste condiţii, o accelerare prea mare a creşterii subvenţiior pentru România şi pentru alte state cu un nivel actual mult sub media UE ar putea determina celelalte state să refuze inlcusiv propunerile pentru bugetul global. Dacă s-ar întâmpla asta, atunci România ar putea să-şi vadă şi alte fonduri europene mult reduse”, a explicat Dacian Ciloş pentru romanialibera.ro, în cadrul conferinţei de presă care a marcat vizita în România a comisarului.

Comisarul european a reamintit însă că forma actuală a proiectului PAC va putea suporta modificări până la adoptare.

“În lunile care urmează se va declanşa procedura de codecizie, în care Parlamentul European şi Consiliul de Miniştri vor legifera asupra acestui proiect. Fiecare ţară va putea să aducă amendamente. Desigur, obiectivul pentru mine este să nu transform Politica Agricolă Comună în 27 de politici naţionale”, a conchis Dacian Cioloş.

Comisia Europeană şi-a lansat proiectul de reformă a PAC săptămâna trecută. România a fost prima ţară pe care a vizitat-o comisarul Dacian Cioloş după oficializarea propunerilor CE.

Claudiu Berbece
Claudiu Berbecehttp://claudiu-berbece
Claudiu Berbece, reporter Rl online
Cele mai citite

Rusia îl urmărește penal pe președintele ucrainean Zelenski

Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă...

O fetiță s-a născut cu două forme de cancer

O fetiță s-a născut cu mai multe pete mov pe corp, iar în timp s-au dovedit a fi două forme de cancer. Amelia Topas, acum...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă