Stațiile de metrou cu o singură ieșire vor fi închise pe rând, în perioada iunie – iulie a acestui an, anunță Metrorex. În total, nouă stații vor intra într-un proces de modernizare menit să schimbe sistemul de acces, arată Profit.ro.
Lucrările se vor întinde din 15 iunie până pe 27 iulie și vor afecta pe rând câte o stație sau chiar două stații în aceeași săptămână.
Primele două stații care vor fi închise sunt Apărătorii Patriei și Tineretului, ambele pe Magistrala 2, ce mai importantă din rețea, mai precizează sursa citată. Acestea vor fi modernizate în intervalul 15 și 22 iunie.
Calendarul a fost făcut în așa fel încât să se suprapună cu vacanța de vară a elevilor, care începe pe 17 iunie.
În 22 iunie și până în 20 iulie vor urma stațiile Constantin Brâncoveanu (M2), Pantelimon (M1), Costin Georgian (M1), Dimitrie Leonida (M2) și Basarab (M4), care vor fi renovate, câte două, la distanță de o săptămână, cu excepția unei săptămâni din acest interval în care va fi închisă o singură stație.
Ultimele două stații care vor fi închise, în perioada 20-27 iulie, sunt Pipera (M2) și Aurel Vlaicu (M2), probabil cele mai aglomerate din Capitală, fiind intens folosite dimineața și seara, la ore de vârf, în principal de către corporatiști având în vedere numărul mare de clădiri de birouri plasate în zona celor două ieșiri. Aceste două stații sunt programate să fie închise în aceeași săptămână.