23.6 C
București
miercuri, 29 iulie 2026
AcasăSpecialCămine ilegale pentru bătrâni

Cămine ilegale pentru bătrâni

Fac averi din neputinţa bătrânilor. În toată ţara sunt cămine deschise fără acreditare sau licenţă. Până acum au fost depistate peste 1.300 de cazuri. Inspecţia socială s-a autosesizat după reportajul Ştirilor TVR despre fenomenul căminelor ilegale de bătrâni, aşa că verificările vor continua. Un cămin privat aflat la doi paşi de centrul oraşului nu are acreditare şi nici licenţă pentru servicii, deşi acolo echipa Știrilor TVR era asigurată că toate actele sunt în regulă. A recunoscut-o şi investitorul, antrenor de volei la Rapid.

Mihai Duţă susţine că acum 8 luni a deschis centrul, la o jumătate de an după ce obţinuse autorizaţia sanitară. Găzduiește acum şi o parte dintre bătrânii de la căminul fără avize care a ars recent. Dar nici clădirea interbelică în care funcționează centrul nu are autorizaţie de la pompieri.

Şefa celor 3 cămine private de pe Calea Giuleşti care sunt de negăsit în bazele de date oficiale a refuzat în continuare să discute cu echipa noastră. Acreditarea şi licenţa, obligatorii prin lege, garantează oficial că sunt respectate standardele minime de calitate şi siguranţă. Fără ele, riscul de abuzuri e mai mare.

Cele mai citite

SUA amână cheltuirea unui ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Pentagonul, criticat pentru ritmul livrărilor

Administrația președintelui american Donald Trump a informat Congresul că suma de 400 de milioane de dolari autorizată pentru sprijinirea militară a Ucrainei nu va...

ONU avertizează: lupta împotriva HIV riscă să piardă teren după cea mai mare scădere a finanțării din ultimele două decenii

Progresele obținute în lupta globală împotriva HIV sunt amenințate de o reducere semnificativă a finanțării internaționale, avertizează Programul Comun al Națiunilor Unite privind HIV/SIDA...

Un tribunal din Moscova obligă Euroclear să plătească aproape 200 de milioane de dolari unei companii financiare rusești. Disputa privind activele înghețate continuă

Un tribunal de arbitraj din Moscova a decis ca grupul financiar belgian Euroclear să achite 194,2 milioane de dolari companiei rusești Silicium-2, într-un nou...
Ultima oră
Pe aceeași temă