17.4 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialCadu: „Dacă jucam noi cu „U", le dădeam mai multe"

Cadu: „Dacă jucam noi cu „U”, le dădeam mai multe”

Universitatea Cluj a avut parte de o inaugurare tristă a Cluj Arena şi a primit patru goluri la primul meci pe noul stadion, scor 0-4 cu ruşii de la Kuban Krasnodar. De amărăciunea alb-negrilor a profitat căpitanul alb-vişiniilor din Cluj, Ricardo Cadu, care a dat de înţeles că dacă CFR ar fi jucat în locul lui Kuban Krasnodar ar fi marcat mai multe goluri în poarta Universităţii.

CFR nu mai vorbeşte

„Am văzut meciul de inaugurare a Cluj Arena şi mi s-a părut frumos, un stadion aproape plin, dar cred că dacă eram noi în locul ruşilor le-am fi dat mai multe goluri celor de la Universitatea. Este o diferenţă mare între campionatul României şi cel al Rusiei, pentru că acolo se joacă pe contracte de milioane de euro şi toată lumea vrea acolo. Vreau şi eu să joc pe Cluj Arena, însă doar în Liga Campionilor”, a declarat căpitanul CFR-ului.

Conform lusitanului, această declaraţie a fost ultima din partea vreunui jucător al CFR-ului pentru o bună bucată de vreme. Cel mai vechi străin din lotul ardelenilor a fost deranjat de ştirile „neadevărate” apărute în presă şi a decis să întrerupă orice relaţie cu mass-media. „Acesta e ultimul interviu pe care îl dau. Am vorbit şi cu colegii şi am decis să intrăm în silenzio stampa pentru că sunt multe neadevăruri care se scriu şi ne-am săturat de asta”, a mai spus Cadu.

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Insomnie și stres: probleme gestionate prin masaj. Beneficii și detalii despre saloanele de masaj

Noaptea, gândurile nu-ți dau pace. Ziua, oboseala te prinde din urmă, iar tu nu mai dai randament. Relaxează-te la un salon de masaj! Află...

CFR Călători a primit, în acest an, cu 47% mai puţine fonduri faţă de necesarul prevăzut în buget

CFR Călători a primit, în acest an, cu 47% mai puţine fonduri faţă de necesarul prevăzut în buget, ceea ce duce la o neacoperire...

VIDEO. A câștigat primul titlu de campion mondial la snooker. Englezul Kyren Wilson l-a învins pe Jak Jones

Kyren Wilson a obținut primul său titlu de campion mondial la snooker, după ce l-a învins în finală, cu scorul de 18-14, pe galezul...
Ultima oră
Pe aceeași temă