Staţiunea este faimoasă pentru efectul benefic al apelor.
Staţiunea Buziaş din judeţul Timiş este renumită încă de pe vremea romanilor pentru apele sale binefăcătoare. Apa minerală de la Buziaş a fost distinsă la expoziţia de la Bratislava din 1908 cu medalia de aur a expoziţiei. Staţiunea, datorită apelor sale, figurează în enciclopedia savanţilor italieni M. Messini şi C.G. Lollo, „Aque minerali del mondo” şi „Precis d’hydrologie”, a francezului A. Morette.
Legenda apelor minerale
Apele minerale de Buziaş sunt vestite în toată ţara. Modul cum au fost găsite este reflectat într-o legendă. Aceasta spune că la început, satul era răsfirat, iar casele erau simple, din lemn, acoperite cu paie şi trestie. Majoritatea oamenilor s-a ocupat cu agricultura şi creşterea animalelor, dar localnicii s-au confruntat cu o problemă majoră: lipsa apei de băut. În apropiere, într-o pădurice frumoasă se afla sălaşul lui moş Bâzieş, un bătrân bun şi sfătos. Lângă casa lui era un izvor cu apă foarte bună. Localnicii au băut din izvorul moşului şi gustul acrişor şi răcoritor al apei i-a determinat să-şi mute casele în apropiere. Izvorul din legendă s-a aflat chiar în parcul staţiunii. Urmaşii lui moş Bâzieş şi-au numit aşezarea Baziaş, aşa cum bănăţenii o pronunţă şi în prezent. În memoria bătrânului sfătos, în anul 1984 s-a amenajat buveta „Izvorul Moş Bâzieş”, care pe soclul vestic are legenda bătrânului, iar pe cel estic, indicaţiile terapeutice ale apelor provenite de la izvor.
Romanii, vindecaţi cu apa de la Buziaş
Buziaşul este cunoscut de pe vremea romanilor, datorită efectului vindecător al apelor din izvoarele localităţii, sub numele de Ahibis. Trei cunoscuţi specialişti, Dumitru Tudor, Liviu Marghitan şi botanistul Alexandru Borza au explicat că apele minerale de la Buziaş au fost folosite încă din Antichitate.
În anul 1321, localitatea Buziaş a fost menţionată într-o diplomă regală de către regele Carol I al Ungariei. Prima atestare documentară datează din anul 1369, sub numele de Buzuş şi Bozaş. Au fost descoperite dovezi arheologice, printre care părţi din conducte de apă, monumente de piatră, ţigle şi monede, care au demonstrat existenţa unei aşezări cu ape tămăduitoare, care ar fi putut să o conti¬nue pe cea din perioada romană. În anul 1716, localitatea a ajuns în stăpânirea Casei de Habsburg, iar în documentele vremii, a apărut menţionată sub numele de „Buzieschi” şi a fost locuită de iobagi români. Zăcământul hidromineral a fost redescoperit între anii 1796-1805 şi a avut un rol decisiv în înfiinţarea staţiunii. În 1811 a fost înfiinţată staţiunea balneară. În perioada 1811-1892, proprietara Staţiunii Balneare a fost Fundaţia Domeniului Religionar Catolic Timiş, iar tratamentele de care au beneficiat cei ce au venit să se trateze la Buziaş până la sfârşitul secolului XIX au fost doar cele prin cură internă, prin consumul apei minerale.
Primul balneolog român, la Buziaş
Dr. Gheorghe Ciocârlan, primul balneolog român între anii 1838-1848, a fundamentat la Buziaş terapia balneară. Apele binefăcătoare au devenit cunoscute în scurt timp în întreaga lume. Astfel, în perioada 22-26 august 1886, Buziaşul a fost gazda celui de-al XIII-lea Congres al medicilor şi naturaliştilor din Ungaria şi Transilvania, la care au participat specialişti din Europa şi Asia. Staţiunea a fost vizitată în septembrie 1898 de către împăratul austro-ungar Franz Iosif şi moştenitorul tronului, prinţul Franz Ferdinand. În această perioadă, proprietara staţiunii era familia Ernő Schottola, care în 1903 a arendat-o timişorenilor István Huszly şi Kimmel Koloman. Famila Kimmel a fost cunoscută în Banat pentru că a fost proprietara Fabricii de lichioruri Kimmel din Timişoara. În acelaşi an a fost descoperit stratul acvifer artezian, ceea ce a permis introducerea tratamentului maladiilor cardiovasculare prin cura externă, adică băi în apă minerală puternic carbogazoasă încălzită.
Câţiva ani mai târziu au fost forate 12 izvoare de adâncime şi a fost construită fabrica de îmbuteliere a apei minerale. În 1911, Buziaşul a fost declarat oficial staţiune balneo-climaterică. Specialiştii spun că arhitectura staţiunii este în stil turcesc şi bizantin, unic în România, iar promenade similare se găsesc doar la Karlovy Vary în Cehia şi în Germania, la Baden-Baden. În anul 1919, pentru transportul turiştilor de la Gara Buziaş până în staţiune a fost pus în funcţiune trenuleţul „Etelka”, care a funcţionat până în 1972, când a fost înlocuit cu o linie de autobuz. Patru ani mai târziu, la Buziaş a fost introdus curentul electric. Proprietar al staţiunii a devenit Jakob Muschong şi familia Muschong-Patianski a deţinut Buziaşul până la naţionalizarea din 1948. Atunci, Băile Minerale au intrat în proprietatea statului român şi au primit numele de Întreprinderea Balneară Buziaş. În anul 1956, Buziaşul a devenit oraş. În anii următori, activitatea economică s-a diversificat, a crescut suprafaţa localităţii şi numărul de locuitori. Au fost construite vile şi hoteluri noi şi staţiunea s-a dezvoltat.
Ape minerale recunoscute în Europa
Izvoarele minerale de la Buziaş au fost folosite de sute de ani în cure interne. În anul 1776, farmacistul timişorean Cechini a făcut prima analiză a apei de la Buziaş. În anul 1829, apa a fost analizată de către profesorul Hendrik Sadler din Viena, care i-a stabilit caracteristicile principale. În 1840, Gheorghe Ciocârlan, primul balneolog român, a început îmbutelierea apei din Buziaş, când capacitatea de producţie a fost de 2.000 de sticle pe an. Conform documentelor vremii, în anul 1874 s-au îmbuteliat 15.000 de sticle, iar apa minerală de Buziaş a fost comercializată nu numai în Ardeal, ci şi la Budapesta. Comerţul cu apa minerală de la Buziaş a cunoscut o adevărată dezvoltare după anul 1893, când staţiunea a fost cumpărată de Ernő Schottola, un fabricant din Budapesta. Acesta a introdus la sticlele de apă minerală dopurile din porţelan cu garnitură de cauciuc. În 1906 a început construcţia fabricii de îmbuteliat apă minerală, Pheonix, care a avut o suprafaţă de 700 metri pătraţi şi o capacitate de îmbuteliere de 1.500.000 sticle pe an. În 1908, la expoziţia de la Bratislava, apele minerale Buziaş-Muschong au primit medalia de aur a expoziţiei. După naţionalizare, la Buziaş a fost sistată îmbutelierea apei minerale, care a fost reluată abia în 1956.
Dezvoltare turistică
La Buziaş, turiştii vin de sute de ani la tratament. După 1990, staţiunea s-a dezvoltat şi modernizat, iar condiţiile de tratament sunt cu adevărat europene. Mulţi dintre turişti vin din afara României, pentru că staţiunea este faimoasă în Ungaria şi în Serbia.
