15 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialBustul lui Nicolae Titulescu a fost dezvelit în Parlamentul European

Bustul lui Nicolae Titulescu a fost dezvelit în Parlamentul European

Bustul fostului diplomat Nicolae Titulescu a fost dezvelit, marţi, la Parlamentul European, unde va fi expus permanent, alături de alte personalităţi ale continentului european.

Jim Higgins, chestor al Parlamentului European, a declarat că amplasarea bustului lui Nicolae Titulescu în clădirea Parlamentului European de la Bruxelles reprezintă un eveniment “deosebit de istoric şi de simbolic”, potrivit Mediafax.

“Acest bust a fost în mai multe capitale europene şi acum îşi găseşte un cămin permanent, aici, în Parlamentul European”, a declarat Jim Higgins.

Europarlamentarul PSD Cătălin Ivan a declarat că ceremonia de dezvelire a bustului lui Titulescu reprezintă “un eveniment foarte important” care marchează începutul unei campanii de promovare a României.

În cadrul ceremoniei a luat cuvântul şi fostul premier Adrian Năstase, preşedintele Fundaţiei Nicolae Titulescu, cea care a donat Parlamentului European bustul fostului diplomat român.

Nicolae Titulescu este “o personalitate care pentru România reprezintă un simbol al acestei legături extraordinare între România şi Europa”. “Filosofia sa era că Europa trebuie să se regăsească în România (…), dar şi că Europa fără România nu poate exista. A fost un soldat al păcii, acesta a fost mesajul pe care l-a transmis întotdeauna”, motiv pentru care îşi are locul în “galeria marilor personaje ale istoriei şi vieţii europene”, a declarat Adrian Năstase.

Fostul premier a fost însoţit la ceremonia din PE de fiul său cel mare, Andrei Năstase.

Bustul din bronz al fostului diplomat român şi preşedinte al Ligii Naţiunilor Nicolae Titulescu (1882-1941) a fost realizat de artistul Doru Drăguşin.

Sculptorul a mărturisit că are o legătură specială cu fostul diplomat, întrucât s-a născut în localitatea Nicolae Titulescu, din judeţul Olt.

La ceremonia de dezvelire au participat mai mulţi europarlamentari din Grupul S&D, dar şi din PPE.

La eveniment au fost invitaţi şi europarlamentari români din alte grupuri politice din cadrul Parlamentului European, dar aceştia nu au dorit să participe.

Primirea şi dezvelirea bustului ar fi trebuit să fie făcută de către Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European, dar acesta a fost nevoit, după vizita efectuată. marţi în Olanda, să plece în Germania din cauza unor probleme în familie.

Cele mai citite

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...

Rusia atacă cibernetic Germania și Cehia. Ce măsuri s-au luat

Germania a anunţat luni că şi-a rechemat în ţară "pentru consultări" ambasadorul din Rusia, după ce vineri a acuzat un grup de hakeri ruşi...

România are cea mai mare creștere pentru speranța de viață în UE, dar tot la coada clasamentului este

Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară de...
Ultima oră
Pe aceeași temă