"Bucura-te, Bucurel, de bucuria lui Bucuroi, cand a venit bucuros in Bucuresti!", asa ziceam repede-repede, noi, copiii din oraselul ardelean trilingv numit Codlea, si radeam ca nu reusea nimeni sa repete chestia asta de multe ori. Nu prea intelegeam ce e cu Bucuroiul, de ce trebuie sa se bucure Bucurel, ma intrebam si cum o fi Bucurestiul ala care aducea atata bucurie. Pe la 10 ani am venit prima data la Bucuresti, cu scoala. Am vizitat Muzeul Antipa si am mancat cataif la cofetarie. si tot asa o data la doi ani, veneam, mancam cataif si mergeam la Antipa. Ma bucuram precum Bucuroi si Bucurel la un loc. De la o vreme incolo, nimeni n-a mai vrut sa se duca. Bucurestiul trecea, in grupul meu de amici ardeleni, drept nasol. Am aflat atunci de alta varianta cu Bucurelul. Cica: "Bucura-te cum s-a bucurat Bucuroaia de bucuria lui Bucurel cand s-a intors bucuros de la Bucuresti". Aha! Deci nu mai era bucuria dusului, ci a intorsului! Disparuse Bucuroi si aparuse Bucuroaia, care se bucura ca se intoarce Bucurel! M-am hotarat sa ma duc la Bucuresti, ca Bucuroi, la Facultatea de Litere. Acolo era Manolescu, acolo era Cenaclul de Luni, acolo era, poate, Bucuria. (Cand am ajuns eu se desfiintase cenaclul, iar Manolescu preda doar la Limbi Straine…)
Au trecut de atunci multi ani. Fac parte dintre veneticii care au un soi de patriotism local exacerbat. Chiar daca sunt lucruri care nu-mi plac in Bucuresti, ma plictisesc foarte tare cei care pun placa uzata a Bucurestiului cel Doar Urat. Ma plictisesc textele plate, repetitive. In principiu, dezgustul sau dispretul ar trebui sa dezvolte si o stilistica interesanta. A inceput sa ma plictiseasca si industria cu Bucurestiul de altadata, angelizat fata de cel de azi, demonizat. Eu n-as putea trai decat in Bucurestiul de azi! Orasul asta e de multe feluri, ca un ciorchine de strugure. Cum sa vorbesti despre el la singular? Bucurestiul are o identitate multipla, ca si mine. De aceea il inteleg asa bine. Despre Bucurestiul "meu" as avea multe de spus. De cate ori ies din casa stiu ca o sa ma surprinda. Dar si din casa e interesant ce vad. Anul trecut, in decembrie, in fata Teatrului tandarica era un Mos Craciun de plastic, urias, atarnat pe fatada. A fost retras prin ianuarie, dar… nu de tot! E inca sus, pe acoperis, si, de la fereastra mea, eu ii vad jumate de fata. Sta cu nasul in sus, priveste la cer de luni de zile Mos Craciun.
