14.1 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialBucătăria coreeană sau opera Cerului pe Pământ

Bucătăria coreeană sau opera Cerului pe Pământ

Cu ocazia împlinirii a 20 de ani de relaţii diplomatice între Republica Coreea şi Romania, ambasada coreeană la Bucureşti a organizat la Clubul Diplomatic din Capitală o seară a culturii gastronomice coreene, un festival de gusturi orientale unice şi captivante.

Mâncarea coreeană este mai mult decât un mijloc de potolire a foamei: “alimentul este medicament, iar a mânca este opera Cerului”, spune un proverb local. Multe legume, orez, carne slabă, condimente, toate se amestecă într-un adevărat spectacol de culori şi gusturi, din care rezultă mâncăruri delicioase, pline de vitamine, sărace în calorii şi foarte sănătoase.

Gătitul este ridicat la rangul de artă culinară. Mâncarea coreeană, exotică şi inconfundabilă, se găteşte încet, parcă după formule magice, iar ritualul zilnic al mesei este unul special şi foarte bine organizat, în care toţi membrii familiei au un rol bine definit. În mod tradiţional, o masă la coreeni conţine orez, supă, tocană, friptură, salată, legume sau carne fierte, peşte marinat şi paste de soia.

“Mâncarea este simplă, dar foarte gustoasă”, a spus Hyang-Ja Yang, bucătăreasa ambasadei Coreei la Bucureşti şi preşedinte al Centrului mondial de cultură culinară.

La gătit se folosesc în general foarte multe condimente: sosul de soia, susanul, ghimbirul, usturoiul, ardeiul iute, oţetul, vinul de orez, dar şi paste iuţi, precum cea din soia fermentată (Doenjang) sau din ardei (Kochujang).

“Felurile de mâncare sunt potrivite pentru toate gusturile, pentru că sunt foarte diferite. De exemplu, copiii preferă preparate cu gust dulceag, iar adulţii care muncesc le aleg pe cele iuţi, pentru că îi calmează”, a spus Hyang-Ja.

Ritualul mesei tradiţionale coreene

Coreenii se aşează în jurul unei mese joase. Fiecare persoană are propriul bol pentru orez, iar beţişoarele lungi, din lemn sau metal, alături de lingură, sunt folosite ca tacâmuri. Bătrânii mănâncă primii şi copiii ultimii, iar felurile de mâncare se pasează de la un om la altul, evitându-se întinderea mâinii peste masă, potrivit lui Hyang-Ja.

Toate felurile de mâncare se servesc în acelaşi timp, mai ales seara, cea mai importantă masă a zilei. Prânzul este mai uşor, cu tăiţei sau orez amestecate cu legume. Micul dejun este, în mod tradiţional, la fel de bogat ca masa de seară, cu orez, supă şi kimchi. În zonele urbane, masa de dimineaţă în stil occidental a devenit din ce în ce mai popular.

O masă simplă poate include chiar şi 20 de garnituri, adică legume crude şi uscate, creveţi, peşte sărat, alge fripte, sosuri şi kimchi, o varză murată specială, poate cel mai cunoscut fel de mâncare coreean, dar şi orez sau supă. Felurile calde de mâncare sunt aşezate în partea dreaptă a unei mese, iar cele reci, în partea stângă.

Feluri de mâncare populare în Coreea

 * Kimchi este emblema bucătăriei coreene, considerată cea mai sănătoasă mâncare tradiţională. Kimchi conţine varză şi ardei iute, ţinute la fermentare câteva luni, în vase de lut. Conţine vitamina C şi este bogată în fibre.

* Bul Go Gi, unul dintre cele mai populare feluri de mâncare coreene, este preparat din carne moale de vită, care se condimentează cu sos de soia, dar şi alte sosuri speciale. Carnea se marinează, apoi se prăjeşte la foc mic.

* Bi Bim Bap, masa tradiţională pentru fermieri, constă în diferite alimente în acelaşi bol: orez, legume şi ou.

* Ha Ghim Ja este o supă de culoare neagră, care conţine antocianină, ce previne apariţia cancerului şi a problemelor cardiace.

* Jap Chae conţine carne, legume şi sos de soia, cu paste din cartofi dulci.

* Supă de Mi Yuck (alge), conţine 40 de minerale, omega 3 şi vitamine. Reţeta este simplă: algele se prăjesc, apoi sunt fierte împreună cu zeamă de carne.

* Jo Rim, file de pui în sos de soia

* Mu SSam în trei culori este un aperitiv facut din leguma coreeană “mu”, peste care se pun alte legume şi se rulează.

Băuturi şi dulciuri

Sik Hye, băutura tradiţională a Coreei, este făcută din orez şi malţ. Se consumă rece, pentru că astfel aroma este mult mai puternică. O altă băutură populară printre coreeni este Su Jung Gwa, dulce, cu scorţişoară şi ghimbir.

Coreenii mănâncă în general dulciuri europene, dar au şi câteva prăjituri tradiţionale, din orez, de obicei cu o consistenţă gelatinoasă şi moale: Dduk şi Han- Kwa.

 Cum să găteşti Bul Go Gi

 Ingrediente

 * Carne de vită- 600 de grame

* Ciuperci- 200 de grame

* Ceapă- 100 de grame

* Usturoi- o lingură

* Ghimbir- un vârf de lingură

* Sos de soia- o treime de pahar

* Zahăr- trei linguri

* Susan- o lingură

* Ulei de susan- o lingură

Mod de preparare

Amestecă toate legumele într-un vas mare. Adaugă apoi carnea şi lasă totul la marinat timp de cel puţin două ore, în frigider. După aceea, pune ulei într-o tigaie şi prăjeşte bucăţile de carne la foc mic, nu mai mult de un minut pe fiecare în parte. Carnea poate fi preparată şi pe grătar. Bul Go Gi se serveşte cu orez fiert şi Kimchi.

Elena David
Elena Davidhttp://elena-david
Elena David, redactor Rl online
Cele mai citite

Primirea triumfală a lui Xi Jinping la Élysée și fastuoasa investire a lui Putin. Simple încondeieri

Două evenimente majore, nemediatizate la aceleași dimensiuni - primirea triumfală a lui Xi Jinping la Élysée și investirea lui Vladimir Putin cu un nou...

Florin Piersic, internat la un spital din Capitală. Care este starea actorului

Actorul Florin Piersic se află internat la Institutul "Matei Balş", starea sa fiind în prezent una stabilă, au declarant, pentru Agerpres, surse medicale.Actorul Florin...

Joe Biden l-a lăudat pe Klaus Iohannis pentru modul cum și-a exercitat mandatul de președinte al României

Preşedintele american Joe Biden l-a lăudat marţi pe preşedintele României, Klaus Iohannis, pentru lidershipul său şi pentru că a oferit asistenţă de securitate în...
Ultima oră
Pe aceeași temă