12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialBrukenthal, la un pas de colaps

Brukenthal, la un pas de colaps

Zeci de angajaţi ai celui mai cunoscut muzeu din Transilvania demisionează din cauza reducerii lefurilor.

Criza a lovit adânc în muzeul Brukenthal din Sibiu. Cel mai mare muzeu din ţară, Brukenthalul este la un pas să se închidă. Nu mai puţin de 30 de angajaţi ai Muzeului şi-au dat demisia în ultimele două săptămâni, după ce Guvernul a anunţat reducerile salariale ce vor fi puse în curând în practică.

Cu lefuri şi aşa minuscule, angajaţii muzeului n-au mai rezistat. Încă 25% i-ar fi adus la nivelul salarial al unui muncitor necalificat. Iar 30 dintre ei n-au mai aşteptat anunţul oficial şi şi-au depus demisiile. „Muzeul Naţional de Artă al României are 400 de posturi şi noi aveam 168. Noi avem spaţii de două sau trei ori mai mari. Acum ne pleacă şi oamenii’, a spus directorul muzeului, Sabin Luca. Au plecat angajaţi din toate compartimentele: muncitori, muzeografi, supraveghetori şi chiar o parte din administratorii muzeului.

Angajări blocate

În ciuda acestor plecări, Brukenthalul ar reuşi să funcţioneze pe linia de plutire dacă ar putea face angajări. Mulţi tineri cu facultatea terminată ar accepta chiar şi un salariu mic doar ca să îşi facă meseria. Însă Guvernul a blocat şi toate angajările în sistemul public. Sabin Luca se teme de viitoarele plecări. „Dacă pleacă încă 20 de oameni, vom fi nevoiţi să închidem muzeul, ceea ce nu s-a întâmplat în ultimii 193 de ani”, mai spune Luca. „Nu cred că Brukenthalul e -într-un aşa mare pericol. Poate se vor închide doar anumite sectoare. Eu nu am cu ce să ajut muzeul, eventual cu sprijin moral. Aş putea ruga sibienii să se implice voluntar, însă, practic, n-am cu ce să îl ajut”, spune primarul Sibiului, Klaus Iohannis. Palatul guvernatorului Samuel von Brukenthal a fost transformat în muzeu în anul 1817. Colecţiile inestimabile sunt păzite de peste 60 de paznici. O soluţie ar fi un sistem electronic de securitate şi pază, însă investiţia depăşeşte cu mult capacitatea financiară a muzeului.  

Închis până joi

Muzeul Brukenthal va fi închis în zilele de marţi şi miercuri, săptămâna viitoare. Din fericire, joi îşi va redeschide porţile. Legal, angajaţii muzeului ar fi trebuit să aibă liber duminică şi luni, de Rusalii. Însă cum lunea este oricum zi liberă, pentru că muzeul este închis, programul a fost decalat iar muzeul urmează să fie închis şi marţi şi miercuri.

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă