33.4 C
București
luni, 24 iunie 2024

Breviar

“Democratie” la alegerile din PD Vrancea

Nicu Mazere, principalul contracandidat al senatorului Jan Vraciu la sefia PD Vrancea, nu a primit aviz de la Bucuresti sa candideze pentru fotoliul de presedinte al organizatiei. Motivul oficial: nu are vechime in partid. Omul de afaceri a intrat in PD in 2004, inainte de alegeri, moment in care conducerea centrala a decis sa-i dea dispensa atat sa ocupe functia de vicepresedinte cu probleme IMM, precum si sa ocupe un loc pe listele la Senat. Mazere declara ca vrea sa castige presedintia partidului pentru a aduce un suflu nou, principalul obiectiv declarat fiind castigarea alegerilor in 2008.
De mentionat ca Nicu Mazere a fost principalul sponsor al campaniei electorale a PD in anul 2004. Respingerea candidaturii lui Mazere pentru functia de presedinte a organizatiei PD a atras dupa sine demisia lui Gabriel Corneanu, consilier local la Focsani si fost candidat al PD pentru Primaria Focsani. El a declarat presei ca nu mai poate sta in PD pentru ca aici sunt promovate “interesele de clan” si nu oamenii care au muncit.

Arca, evaluata la 80 miliarde de lei

Caminele Arca din municipiul Botosani vor fi scoase la vanzare. Cele doua imobile au fost evaluate la aproape 80 de miliarde de lei si urmeaza sa fie vandute la licitatie. Pe langa cele doua cladiri, a mai fost luat in calcul de catre evaluator si terenul in suprafata de 4 hectare, iar in total acestea depasesc 80 miliarde de lei, dupa cum ne-au informat surse autorizate din cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice Botosani. Caminele Arca au fost executate silit inca de anul trecut, din cauza datoriilor pe care administratorii celor doua imobile le-au acumulat catre municipalitatea botosaneana, in subordinea careia au fost.

Elevii eminenti de la sate, mutati in oras

Pana in toamna acestui an elevii din judetul Braila cu rezultate foarte bune la invatatura, dar cu o situatie financiara modesta vor avea sansa de a a-si continua si completa studiile in cadrul unor clase speciale din municipiul Braila.
Cel putin asa promite presedintele Consiliului Judetean Braila, Gheorghe Bunea Stancu, care ne-a relatat in cadrul unei conferinte de presa ca locatia este deja gasita. “Avem o locatie in cartierul Vidin, unde vom putea amenaja clase speciale pentru clasele V-VII. Este si internat, care are si o centrala termica moderna, cladirea a apartinut Directiei Protectia Copilului Braila.
Am luat legatura cu primarii din judet, care vor alcatui listele cu copii care vor merita sa ajunga la aceste clase speciale. Cheltuielile vor fi suportate astfel: o parte de Consiliul Judetean, o parte de Consiliile Locale ale localitatilor. Poate ii vom ajuta pe copii si la partea cu rechizite. Ne gandim si la un pedagog care sa-i supravegheze, nu-i putem lasa sa-si faca de cap.”

La Bacau, datorii – record la intretinere


O familie din Bacau are datorii la intretinere de peste 230 milioane de lei, restante acumulate in decursul a 20 de ani, potrivit administratorului asociatiei. Totul ar mai fi putut ramane nedescoperit cel putin o perioada daca administratorul asociatiei de proprietari nu ar fi sesizat Politia cu privire la faptul ca in apartamentul cu datorii astronomice locuiesc mai multe persoane fara forme legale.
Nu mica le-a fost surpriza politistilor sa constate ca in acel apartament locuiesc 14 persoane, dintre care doar una singura cu domiciliu legal si cu serviciu, restul avand domiciliul intr-o comuna bacauana.

Spargere la o bijuterie din Braila

Politistii din cadrul Politiei Municipiului Braila au fost sesizati de agentii unei firme de paza ca autori necunoscuti au fortat usa de acces a unei societati comerciale situate in Calea Calarasilor si au furat bijuterii din incinta. Hotii au furat din magazin 796 grame de bijuterii din aur si suma de 170 RON.
Prejudiciul total cauzat este de 523.447 RON, iar in cauza s-a intocmit dosar penal si se fac cercetari pentru depistarea autorilor.

Alunecari de teren in localitatea vranceana Nereju

Zece gospodarii din Nereju sunt amenintate de alunecarile de teren care au avut loc ca urmare a dezghetului. Potrivit secretarului Primariei Nereju, Milisor Zbargiog, faliile produse in pamant ajung pana langa casele oamenilor. Tot in comuna Nereju, in Chiricari, o alunecare de teren a afectat o suprafata de doua hectare de padure. Si in comuna Chiojdeni au fost semnalate alunecari de teren, un zid de sustinere a drumului care face legatura intre Chiojdeni si Vintileasca prabusindu-se, fara a afecta insa circulatia in zona.

Septuagenara arsa de vie la Piatra Neamt

Medicii legisti din Piatra Neamt s-au confruntat cu un caz putin obisnuit, fiind pusi in situatia de a autopsia un cadavru ars in proportie de 90%.
Batrana decedata intr-un apartament incendiat din Piatra Neamt a murit in urma asfixiei cu monoxid de carbon, a stabilit necropsia efectuata luni, 27 februarie. Acest lucru inlatura ultima suspiciune cu privire la posibilitatea savarsirii vreunei infractiuni in legatura cu moartea Anei C. Incendiul ucigas s-a declansat in apartamentul fiicei victimei de pe strada Branduselor din Piatra Neamt, in ziua de 23 februarie, in jurul orei 18. Vecinii au anuntat Pompierii si Politia, insa echipa operativa care s-a deplasat la fata locului a gasit-o pe Ana C., in varsta de 73 de ani, arsa in proportie de 90%.
In urma unui experiment judiciar efectuat de organele de politie, specialisti din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Neamt si lucratori de la SC Distrigaz Piatra Neamt s-a stabilit ca incendiul s-a declansat de la aragazul din bucatarie, ale carui ochiuri au fost lasate deschise.

Viceprimar amendat pentru parcare neregulamentara

Viceprimarul municipiului Suceava, Angela Zarojanu, a fost amendat de politie pentru parcare neregulamentara. Ea si-a lasat masina in apropierea Centrului Judetean de Transfuzii Sanguine Suceava, unde se dusese in dimineata zilei de ieri pentru a dona sange pentru o eleva careia i-a fost amputat piciorul in urma unui accident feroviar. Campania de donare de sange pentru eleva de 17 ani de la Colegiul National “Stefan cel Mare” a fost deschisa de viceprimarul Sucevei. Angela Zarojanu si-a motivat gestul prin faptul ca este, in acelasi timp, si presedintele comitetului de parinti de la unitatea de invatamant respectiva. Viceprimarul si-a parcat masina personala pe o alee din apropierea Centrului Judetean de Transfuzii Sanguine Suceava, iar dupa ce a donat sange a gasit pe parbrizul masinii o instiintare ca a fost amendata pentru parcare neregulamentara. Angela Zarojanu a recunoscut ca a gresit cand a parcat autoturismul fara sa fie atenta la semnele de circulatie.

PD Suceava vrea alt protocol

Liderul PD Suceava, Eugen Constantin Uricec, a declarat ca “actualmente fuziunea nici nu mai poate fi discutata”, discutiile viitoare din cadrul Consiliului National de Conducere al Aliantei urmand sa stabileasca modalitatea de parteneriat dintre cele doua partide. Uricec si-a exprimat convingerea ca in perioada urmatoare realitatea politica actuala va determina o schimbare radicala a protocolului Aliantei. “Ma refer la faptul ca se apropie in curand alegerile pentru Parlamentul Europei si trebuie sa vedem in ce mod vor participa cele doua partide la aceste alegeri, separat sau impreuna”, a explicat liderul democrat. Potrivit sursei citate, fuziunea ar trebui realizata sub doctrina populara din simplul motiv ca Partidul Popular European are cea mai importanta reprezentare in cadrul Parlamentului Europei.

Ancheta statistica in agricultura

Timp de o luna, Directia Judeteana pentru Statistica Botosani in colaborare cu Directia Agricola pentru Dezvoltare Rurala vor derula in judetul Botosani o ancheta privind exploatatiile agricole. Potrivit directorului Directiei Judetene de Statistica Botosani, Eliza Vasiliu, este vorba despre un microrecensamant agricol, care se va realiza pentru 9.038 de exploatatii agricole ale populatiei si alte sase sute de unitati cu personalitate juridica. Actiunea a fost declansata la inceputul acestei saptamani si va fi finalizata, potrivit estimarilor, dupa mijlocul lunii martie. Ancheta structurala in agricultura se realizeaza o data la doi ani si este prevazuta in normele Uniunii Europene.

Cele mai citite

Munca și drogurile

Deviza  ”civilizației spectacolului”  în care trăim ar trebui să fie ”nimic nu e ceea ce pare”. Cu toate că sunt la modă minivacanțele și...

Trei persoane transportate la spital, după un conflict spontan în Tulcea

Trei persoane au fost transportate la spital în urma unui conflict spontan care a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică în Tulcea,...

Cod portocaliu de caniculă în Capitală și 7 județe. HARTA

Şapte judeţe şi Capitala se află astăzi sub avertizare Cod portocaliu de caniculă, fiind prognozate temperaturi de 35 - 37 de grade. De asemenea, valul...
Ultima oră
Pe aceeași temă