19.3 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăSpecialBraşov: Cei patru ofiţeri de la Penitenciarul Codlea vor fi cercetaţi în...

Braşov: Cei patru ofiţeri de la Penitenciarul Codlea vor fi cercetaţi în libertate

Cei patru ofiţeri de la Penitenciarul Codlea, între care şi directorul adjunct al instituţiei, vor fi cercetaţi în libertate, după ce Curtea de Apel Braşov a respins, joi, în jurul orei 21.00, propunerea procurorilor de arestare preventivă a acestora.

Cei patru vor fi cercetaţi în stare de libertate, după ce un deţinut a făcut plângere că a fost bătut de un ofiţer, iar apoi acesta i-a convins pe mai mulţi colegi de- ai săi să spună că, de fapt, a fost vorba despre o bătaie între deţinuţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Trei dintre ofiţeri au fost aduşi, încătuşaţi, cu o după a Poliţiei, în jurul orei 13.00, la Curtea de Apel Braşov, iar cel de-al patrulea s-a prezentat singur în faţa instanţei, deoarece mandatul său de reţinere expirase la acea oră.

Ofiţerii Sorin Urs (inspector principal), Alin-Mădălin Porca (director adjunct), Radu-Sebastian Filip (comisar) şi Alexandru Ene (subinspector) au fost audiaţi aproape opt ore de judecători, iar în jurul orei 21.00 instanţa a decis respingerea propunerii de arestare preventivă pentru toţi cei patru învinuiţi, astfel că ei vor fi cercetaţi în stare de libertate pentru acuzaţiile care li se aduc.

Sorin Urs este cercerat pentru purtare abuzivă, instigare la fals intelectual, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la uz de fals, instigare la mărturie mincinoasă, Alexandru Ene pentru favorizarea infractorului, mărturie mincinoasă, instigare la mărturie mincinoasă, Radu-Sebastian Filip pentru favorizarea infractorului, mărturie mincinoasă, uz de fals, iar Alin Porca pentru favorizarea infractorului, instigare la mărturie mincinoasă şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Cei patru angajaţi ai Penitenciarului Codlea au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă, în cursul zilei de miercuri, fiind introduşi în arestul IPJ şi au fost prezentaţi, joi, instanţei cu propunere de arestare preventivă, magistraţii respingând însă propunerea.

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov au făcut controale la Penitenciar, în cursul săptămînii trecute, verificând cinci ofiţeri şi un agent din cadrul instituţiei, însă doar patru dintre aceştia, între care şi adjunctul comandantului, au fost reţinuţi. Din probatoriul procurorilor s-a stabilit că incidentul s-a petrecut în 13 ianuarie, când ofiţerul Sorin Urs l-a bătut pe deţinutul M.M., apoi l-a obligat pe colegul de celulă al acestuia, B.R., să ia toată vina asupra lui.

Deţinutul a făcut o cerere pentru a fi examinat medico-legal, însă directorul adjunct al Penitenciarului, Alin Porca, i-a respins cererea, la solicitarea lui Urs.

Imediat după incident, deţinutul a fost transferat la Penitenciarul din Târgu Mureş, deoarece trebuia să se prezinte în instanţă într-un proces. El a făcut solicitarea de a fi examinat medico-legal, iar Penitenciarul Mureş i-a acceptat cererea, în urma examinării stabilindu-se că acesta are nevoie de trei – patru zile de îngrijiri medicale în urma rănilor provocate.

Deţinutul a făcut plângere împotriva gardinarului, însă acesta, ca să scape de urmărirea penală, l-a obligat pe colegul de cameră al deţinutului şi i-a determinat şi pe alţi colegi ofiţeri să depună mărturie mincinoasă şi să spună că, de fapt, a fost vorba despre o bătaie între deţinuţi.

“Ulterior, Urs Sorin l-a determinat pe supraveghetorul secţiei să întocmească în fals două rapoarte de incident şi o notă raport, în cuprinsul cărora se consemna în mod nereal că partea vătămată M.M. a fost agresată fizic de o altă persoana privată de libertate B.R., coleg de cameră. Totodată, acesta l-a instigat pe şeful de tură, inculpatul Filip Radu, să transmită rapoartele de incident Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor”, se arăta într-un comnicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov.

Directorul adjunct al Penitenciarului, Alin-Mădălin Porca, pe lângă faptul că a refuzat cererea de examinare a deţinutului, l-a favorizat pe Sorin Urs, influenţând funcţionarii din cadrul penitenciarului (care au fost audiaţi în calitate de martori în cauză), să susţină varianta bătăii între deţinuţi.

“Fiind audiaţi în calitate de martori, inculpaţii Ene Alexandru şi Filip Radu-Sebastian au declarat mincinos şi neconcordant cu privire la împrejurările esenţiale cauzei, în scopul zădărnicirii urmăririi penale”, se mai arăta în comunicat.

Cele mai citite

Acuzații de corupție și abuz de putere

În mijlocul agitației din campania electorală din comuna Vernești, se întețește lupta pentru adevăr între cei care aspiră la putere și cei care...

Florin Piersic, mesaj de ultim moment: „Sunt viu”

Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un prim mesaj. El spune că e „viu”,...

Curtea Constituțională discută sesizarea privind comasarea alegerilor

Curtea Constituţională a României (CCR) dezbate, astăzi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în legătură OUG privind organizarea alegerilor din 9 iunie.Este...
Ultima oră
Pe aceeași temă