14.5 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSpecialBrăila: Percheziții la Poliția Rutieră

Brăila: Percheziții la Poliția Rutieră

Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au efectuat ieri cercetări într-o cauză penală având ca obiect săvârșirea unor fapte de corupție de către polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brăila – Biroul Rutier, Biroul de ordine publică și Serviciul Rutier.

Aceștia ar fi primit bani sau alte foloase și nu ar fi luat măsurile legale cu ocazia depistării și sancționării contravenționale a unor persoane care au încălcat normele legale referitoare la regimul rutier. În cursul zilei de ieri, polițiști din cadrul DNA, precum și efective din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție „Mihai Viteazu“ a Jandarmeriei, sub coordonarea procuro­rilor, au efectuat percheziții domiciliare în 16 locații situate pe raza județului Brăila, din care trei la sediul unor unități de poliție, fiind vizate 35 de persoane (26 angajați M.A.I.). 

Cele mai citite

Simona Halep a primit un nou wild card! Fostul lider mondial și-ar putea începe sezonul de zgură la Paris

Simona Halep a primit un wild card pentru turneul de categorie WTA 125 Trophee Clarins, care se va desfăşura în perioada 13-19 mai la...

Mulțumesc-ul de pe panou zboară (NIc)ușor către coaliție

Ilustrație: Marian Avramescu Într-un final a devenit limpede pentru toți bucureștenii cui mulțumește primarul general al Capitalei, pe numeroasele panouri electorale de pe străzi. Mulțumirile...

Regele Charles a vizitat marți un centru de tratare a cancerului

Regele Charles al III-lea al Regatului Unit revine la îndatoririle publice pentru prima dată după ce a fost diagnosticat cu cancer. El urmează să...
Ultima oră
Pe aceeași temă