21 C
București
luni, 27 iulie 2026
AcasăSpecialBocind pe umarul anticipatelor

Bocind pe umarul anticipatelor

Intr-un interviu acordat unui ziar local, Stelian Dutu, liderul pedistilor constanteni, boceste de zor pe umarul anticipatelor. Transformat in inteleptul partidului, domnia sa nu face decat sa repete papagaliceste ideile emanate, intre doua inundatii, de presedintele Traian Basescu. Cu alte cuvinte, Stelian Dutu sustine, facand referire la importanta anticipatelor, ca „s-a pierdut un moment extrem de oportun si de favorabil pentru Guvernul Romaniei”. Activist disciplinat, liderul pedistilor constanteni canta refrenul prezidential pe care l-am auzit pana la saturatie in ultimele saptamani. Sunt convins ca domnul Dutu si-a facut in mintea sa tot felul de calcule, sperand ca anticipatele l-ar putea scapa si de umbra liberalului Puiu Hasotti. Sigur, pentru dumnealui si colegii de partid, ideal ar fi un guvern pedist de la un capat la altul. Si Traian Basescu este convins ca un guvern pedist ar putea fi mult mai usor de butonat de la Cotroceni, mai ales dupa ce s-a convins ca mamaliga liberala poate exploda in orice moment. Ca si Basescu, domnul Dutu pare a fi usor iritat de faptul ca Tariceanu nu se mai lasa pus in lesa. Ba, mai mult, premierul liberal, cel putin la ora la care redactez acest material, pare sa-l fi depasit pe presedinte la capitolul vizite de lucru pe santierele inundate si cu poduri rupte. Ca si cum Palatul Victoria ar fi ciumat, Calin Tariceanu nu mai vrea sa se intoarca in cabinetul lui, preferand cizmele de cauciuc si baltoacele din zonele sinistrate. In privinta anticipatelor exista mari diferente de abordare in interiorul Aliantei D.A. Constanta. Stelian Dutu vrea anticipate pentru ca partidul sau sa poata sa zburde in voie pe pajistea Puterii. La polul opus, senatorul liberal Puiu Hasotti ia in calcul, in caz de anticipate, si interesul national, ignorat in ultima perioada de cei care fac tot felul de calcule politicianiste. Poate de aia nici nu se potrivesc in plan politic Stelian Dutu si Puiu Hasotti. Primul, pentru ca i-au murit laudatorii, face in interviul cu pricina apogeul activitatii sale politice, care, chipurile, ar fi urcat P.D. Constanta pe noi culmi de progres si civilizatie. Domnul Dutu ne trimite la succesele sale electorale – care sunt alea?! – din 2000, dar nu sufla o vorba despre esecul mai mult decat lamentabil de anul trecut, cand, la locale, nu a obtinut voturi nici cat pentru tocul de la usa Primariei Constanta! Stelian Dutu, care se viseaza „fruncea” PD in 2008, la nivel de organizatii, nu sufla o vorba despre nesfarsitele framantari interne din filiala pe care cu onor o conduce. Nu va mai trece mult timp pana va simti pe propria sa piele coltii lui Laurentiu Mironescu, Moinescu, Moisoiu si ai altor nemultumiti. Cat priveste lupta impotriva coruptiei, domnul Dutu a lasat-o mai moale, afirmand ca dumnealui nu a facut decat sa adreseze niste (biete) intrebari institutiilor statului! Nu aveti impresia ca e cam lesinata formula asta de lupta impotriva coruptiei? De intrebat intreaba si altii de ani de zile, reamintindu-ne de un vechi slagar de la „Fantasio”: „Intrebati, intrebati, ca raspuns tot n-o s-aflati!”

Cele mai citite

Peste 250.000 de oameni evacuați din calea incendiilor devastatoare din Spania și Franța

Incendiile forestiere scăpate de sub control în Spania și Franța au declanșat una dintre cele mai ample operațiuni de evacuare din ultimii aniÎn Spania,...

România, în fața unei posibile furtuni petroliere: apel pentru un comandament național care să gestioneze crizele energetice

AEI recomandă ca România să înceapă imediat negocieri pentru surse alternative de țiței din Azerbaidjan, Mediterana, Africa de Nord, Marea Nordului sau Statele UniteRomânia...

Bursa de la București accelerează: capitalizarea crește cu peste 18 miliarde de lei, dar investitorii reduc tranzacțiile

Activitatea de tranzacționare a fost mult mai redusă, valoarea schimburilor cu acțiuni diminuându-se semnificativ, față de perioada precedentăBursa de Valori București a încheiat săptămâna...
Ultima oră
Pe aceeași temă