14.6 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSpecialBoc răspunde afirmaţiilor lui Tokes privind autonomia

Boc răspunde afirmaţiilor lui Tokes privind autonomia

Premierul Emil Boc a răspuns, vineri, declaraţiilor vicepreşedintelui Parlamentului European Tokes Laszlo referitoare la autonomie, declarând că România are o Constituţie care trebuie respectată, şi nu discutată.

“România are o Constituţie care se respectă, nu se discută”, a răspuns Boc unei întrebări a presei pe această temă, informează Mediafax.

Vicepreşedintele Parlamentului European Tokes Laszlo a declarat, joi, la Universitatea de Vară “Tusvanyos”, că, dacă o microregiune precum Kosovo şi-a dobândit autonomia, acelaşi lucru ar fi posibil şi în Ţinutul Secuiesc, iar, dacă va fi nevoie, secuimea trebuie să iasă în stradă.

MAE îşi reafirmă poziţia de nerecunoaştere a statalităţii Kosovo

Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) îşi reafirmă poziţia cunoscută de nerecunoaştere a statalităţii Kosovo şi precizează că CIJ (Curtea Internaţională de Justiţie) a analizat, cu caracter limitativ, numai legalitatea actului de a face o declaraţie de independenţă, nu şi consecinţele juridice ale acesteia, adică problema legalităţii constituirii unui pretins nou stat.

“MAE apreciază necesară analiza în detaliu a Avizului, pentru a identifica în mod corect şi complet raţionamentul pe care s-a bazat instanţa de la Haga. Textul acestuia are un caracter complex, datorat multitudinii problemelor juridice analizate, precum şi modului în care a fost formulată întrebarea adresată Curţii. Partea română constată, în analiză preliminară, faptul că modalitatea formulării întrebării de către Adunarea Generală ONU nu a permis Curţii să abordeze problema pe fond. Astfel, Curtea a analizat, cu caracter limitativ, numai legalitatea actului propriu-zis de a face o declaraţie de independenţă, dar nu şi consecinţele juridice ale acesteia, adică problema legalităţii constituirii unui pretins nou stat”, se arată vineri într-un comunicat al MAE , remis Mediafax, privind Avizul consultativ privind “Conformitatea cu dreptul internaţional a declaraţiei unilaterale de independenţă a instituţiilor provizorii de autoguvernare din Kosovo” al Curţii Internaţionale de Justiţie.

Potrivit sursei citate, CIJ a remarcat în aviz caracterul restrâns şi specific al întrebării, subliniind că aceasta nu s-a referit şi la consecinţele declaraţiei, la faptul dacă provincia Kosovo a dobândit sau nu statalitatea sau la validitatea sau efectele juridice ale recunoaşterii Kosovo de către acele state care au recunoscut provincia ca stat.

“Prin urmare, Curtea nu a mai examinat problema dacă declaraţia a condus sau nu la crearea legală a unui stat şi nici dacă dreptul internaţional conferă Kosovo un drept de a-şi declara independenţa sau un drept la secesiune. Curtea arată foarte clar că nu poate examina – pentru că se află în afara întrebării, aşa cum a fost formulată – aplicabilitatea dreptului la autodeterminare în cazul de faţă. MAE observă că această abordare limitativă este criticată de opiniile dizidente ataşate avizului. În aceste condiţii, MAE îşi reafirmă poziţia cunoscută cu privire la nerecunoaşterea statalităţii Kosovo, exprimată constant în ultimii ani”, se mai arată în comunicat.

MAE îşi exprimă speranţa în reluarea dialogului dintre Belgrad şi Priştina, în vederea identificării unei soluţii care să corespundă intereselor ambelor părţi şi care să vizeze stabilitatea şi perspectiva europeană a regiunii.

CIJ a apreciat, joi, că declaraţia de independenţă a Kosovo nu a încălcat dreptul internaţional, într-un aviz consultativ privind legalitatea acestei declaraţii.

Până în prezent, Kosovo, cu o populaţie de două milioane de locuitori, dintre care 90 la sută sunt albanezi, a fost recunoscut de 69 de ţări, între care Statele Unite şi 22 dintre cele 27 de state membre UE.

 

 

Cele mai citite

Tornadele au devastat statul Texas din SUA. Sute de mii de oameni au rămas fără energie electrică

Rafalele de vânt au atins puterea uraganului, iar în unele zone au fost însoţite de grindină de mărimea unei mingi de golf, conform actualitate.org. Vremea...

Tornadele au devastat statul Texas din SUA. Sute de mii de oameni au rămas fără energie electrică

Rafalele de vânt au atins puterea uraganului, iar în unele zone au fost însoţite de grindină de mărimea unei mingi de golf, conform actualitate.org. Vremea...

Florian Coldea, de la apartamentul de la etajul 7 din Sectorul 3, la vila din Pipera

Punerea sub control judiciar a fostului prim adjunct al SRI, Florian Coldea, a scos în evidența și faptul că acesta locuiește într-o vilă...
Ultima oră
Pe aceeași temă