11.1 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialBoc i-a "curatat" pe bugetari de sporuri

Boc i-a “curatat” pe bugetari de sporuri

Guvernul a redus cu 159 milioane de euro cheltuielile de personal ale institutiilor publice si acum se pregateste sa-i elimine din sectorul bugetar, prin restructurare, doar pe angajatii care, potrivit premierului Emil Boc, "taie frunza la caini". Bugetarilor care raman la posturi le vor fi diminuate doar unele sporuri. "Nu au fost afectate sub nici o forma sporurile prevazute in Codul Muncii", a subliniat premierul Boc. Analistul Ilie serbanescu crede ca din taierea sporurilor se pot realiza economii semnificative, in conditiile in care unele institutii dadeau pana acum 82 de sporuri, iar in Codul Muncii figureaza doar vreo trei sporuri. "Este foarte bine ca lasa la latitudinea ministerelor si agentiilor acordarea sporurilor, pentru ca acum acestea trebuie sa se descurce cu un buget redus", sustine analistul. Cheltuielile de personal au fost reduse drastic la Ministerul Apararii (-46,7 milioane de euro), Ministerul Administratiei si Internelor (-45,3 milioane de euro), Ministerul Educatiei (-14,2 milioane de euro), Ministerul Finantelor (-11,9 milioane de euro), Societatea Romana de Televiziune (-5,47 milioane de euro), Societatea Romana de Radiodifuziune (-5,21 milioane de euro), Ministerul Justitiei (-4,8 milioane de euro) si Ministerul Agriculturii (-4,59 milioane de euro). In ton cu aceasta austeritate generala, ministrul Turismului, Elena Udrea, a anuntat ca nu-si va mai schimba masina de serviciu care i-a pus viata in pericol si ca va cumpara Dacii pentru birourile de turism.

Pentru a primi cele 20 miliarde de euro de la FMI, Comisia Europeana si institutiile bancare internationale, Guvernul a strans cureaua in sectorul bugetar, taind drastic cheltuielile de personal ale institutiilor publice. Reducerea totala a cheltuielilor este de circa 159 milioane de euro (la un curs de 4,2 lei/euro), insa premierul Emil Boc a dat asigurari ca, in ciuda austeritatii, nu vor fi concediati decat salariatii care "taie frunza la caini". Angajatilor care raman la posturi le vor fi diminuate unele sporuri, precum cel de conducere (acesta nu va mai fi in procent fix de 55% din salariul de baza, ca acum, ci de maximum 55%) sau cel de limbi straine (se acorda 10% din salariu doar celor care vorbesc limbi rare). In plus, persoanele care lucreaza cu bani europeni vor primi sporul de 75% numai daca "aduc un plus de absorbtie" a fondurilor UE.
Odata stabilite reducerile de bugete ale institutiilor publice, marile sindicate vor sa vada cum ii va depista Guvernul pe "taietorii de frunza la caini". Bogdan Hossu, presedintele sindicatului Cartel Alfa, spune ca asteapta sa vada ordonanta de urgenta adoptata de Guvern, pentru a intelege cum o sa se faca exact restructurarea personalului. Liderul sindical marturiseste ca a atras atentia Guvernului asupra respectarii procedurilor Codului Muncii, in cazul oricarei restrangeri de activitate. "Procedura de restructurare nu este operationala, conform Codului Muncii, decat cu acordul sindicatelor. Guvernul le-a cerut principalilor ordonatori de credite sa vina cu o formula de restructurare in doua saptamani, dar procedura legala dureaza o luna si jumatate. In cadrul unei restructurari ar fi necesara o rearanjare a oamenilor in diferite structuri din teritoriu, deoarece anumite departamente sunt supraincarcate – si aici se poate banui ca «se taie frunza la caini» –, in timp ce altele sunt deficitare. Politia, de exemplu, trebuie sa mai angajeze inca 4.000 de persoane pentru a-si acoperi lipsa de personal", a spus Hossu.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă