27.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialBilanţ Patriarhie: Peste 60.000 de pelerini în primele trei zile, 120 au...

Bilanţ Patriarhie: Peste 60.000 de pelerini în primele trei zile, 120 au primit îngrijiri medicale

Peste 60.000 de oameni s-au închinat la moaştele aduse la Catedrala Patriarhală, în primele trei zile ale pelerinajului prilejuit de sărbătoarea Sfântului Dimitrie, 120 dintre ei primind îngrijiri medicale, vineri, însă nimeni nu a necesitat internare, potrivit Patriarhiei Române, informează Mediafax.

Parohia Sfinţii Români din Bucureşti şi parohii din judeţul Ilfov au oferit pelerinilor, vineri, peste 8.000 de porţii de mâncare gătită (peşte, sarmale de post, apă plată etc.). În timpul nopţii, oamenii vor primi ceai cald.

Asistenţa medicală la pelerinaj este asigurată de SMURD, Crucea Roşie şi MEDAS. La serviciul de asistenţă medicală s-au prezentat, vineri, 120 de pelerini, care au acuzat hipertensiune şi lipotimii, însă nu a fost nevoie de transportare la spital.

Ordinea la pelerinaj este asigurată zilnic de 200 de jandarmi.

Sâmbătă, cea mai importantă zi a pelerinajului, este sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor. La ora 9.30, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, PF Daniel, va oficia Sfânta Liturghie înconjurat de ierarhi ortodocşi din ţară şi străinătate, pe podiumul din incinta Patriarhiei Române, iar la ora 18,00, în Aula Magna Teoctist Patriarhul din Palatul Patriarhiei va avea loc etapa finală a celei de a cincea ediţii a concursului coral naţional de muzică bisericească “Lăudaţi pe Domnul”, organizat de Sectorul Teologic-Educaţional al Patriarhiei Române.

Credincioşii pot veni la Patriarhie, pentru a se închina la moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, Cuviosului Dimitrie cel Nou şi Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, până marţi.

Cele mai citite

Jaqueline Cristian a fost învinsă de franţuzoaica de origine rusă Varvara Gracheva

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a suferit o înfrângere în runda finală a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului WTA 1.000...

Universitatea Craiova – FCSB 2-0! Oltenii lui Gâlcă au bătut noua campioană

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-0 în fața noii campioane FCSB, pe teren propriu, în etapa cu numărul opt din play-off-ul Ligii...

România – Cehia. Declarațiile selecționerului George Buricea înaintea barajului pentru Cupa Mondială

George Buricea, selecţionerul echipei naţionale de handbal masculin a României, spune că barajul cu Cehia, contând pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2025, se...
Ultima oră
Pe aceeași temă